Business studenţesc: o tânără din Bistriţa produce hamacuri. „E ideal după o zi de muncă, dacă vrei să-ţi încarci bateriile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrada FOTO: Arhivă Personală

Andrada are doar 20 de ani, însă planurile şi imaginaţia sa nu au limite. Bistriţeanca, studentă în anul I la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, pune pe picioare un business mizând pe nevoia de confort şi de libertate a tinerilor copleşiţi de o societate care se mişcă mult prea repede.

Într-o societate în care viteza şi consumul sunt totul, Andrada, o bistriţeancă de 20 de ani, ne îndeamnă să ne oprim din goana nebună după bani şi realizări şi să ne relaxăm.

Aceasta vine şi în întâmpinarea celor care vor să-şi pună viaţa pe stop măcar 5 minute pe zi cu…hamacuri. Hamacul poate fi montat oriunde există două puncte de sprijin şi ocupă puţin spaţiu, astfel încât poate fi luat la festivaluri, drumeţii sau chiar la o plimbare prin pădure. Cei care vor să-şi amenajeze propriul colţ de relaxare în propria casă îşi pot monta un hamac chiar şi acolo dacă au două puncte de sprijin.

Aventura Andradei a început în urmă cu un an, când îşi căuta un hamac. Iniţial a vrut să-şi comande de pe Internet, însă când a văzut că nu este vorba despre ceva complicat s-a decis să-şi facă ea.

Hamacul creaţie proprie a atras rapid atenţia prietenilor, care i-au cerut Andradei să le facă şi lor, astfel că tânăra a dus naştere la un adevărat trend printre cunoscuţi.

E mai mult decât un hamac, e un stil de viaţă

„Nu am pornit cu vreun brand, ci din prieten în prieten, pe testate chiar. E mai mult decât un hamac, e un stil de viaţă”, precizează Andrada, care până acum a făcut câteva zeci de hamace.

Pentru a da naştere la un hamac, Andrada are nevoie doar de o bucată de material şi sfoară, pe care o asigură cu noduri marinăreşti şi carabine. Pe măsură ce hamacul s-a transformat într-un adevărat stil de viaţă, luând locul patului de multe ori în cazul Andradei, care şi-a montat un hamac chiar şi în casă, tânăra a venit cu noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi produsele.

Astfel, materialul tare care compune hamacul a fost completat de unul plăcut ochiului care vine în exterior şi altul plăcut atingerii, care vine în interior. De asemenea, hamacurile mai au câte un buzunar ascuns şi alte două exterioare, în care îşi poţi pune gandget-urile, cărţile sau orice alte obiecte mai micuţe.

Acestea sunt şi „condiţiile” pe care trebuie să le îndeplinească hamacurile pe care le-a numit „dream catcher” pentru că se pricep de minune să te umple de energie pozitivă după doar 5 minute de lenevire.

„Reuşesc să îţi adune toată energia negativă şi eliberează numai energie pozitivă. Hamacul este ideal după o zi lungă de muncă, îţi încarci bateriile după ce te relaxezi citind o carte în hamac”, explică tânăra.

Pentru un hamac, Andrada cere 150 de lei, iar pentru unul dublu, care îţi permite să te relaxezi alături de un alt prieten sau chiar alături de jumătatea ta, trebuie să scoţi din buzunare 200 de lei.

Andrada, care este studentă în primul an la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, secţia design vestimentar, a moştenit dexteritatea şi priceperea mamei sale, croitoreasă de meserie. Spune că deşi mama nu a luat-o niciodată de mână să o ducă la maşina de cusut şi să îi explice cum funcţionează, a furat meseria, după ce a urmărit-o ani în şir.

Singura dezamăgire a bistriţencei este faptul că autorităţile locale nu sunt mai deschise la ideea de relaxare în natură şi nu o dată Andrada a fost ameninţată cu amenzi atunci când a încercat să îşi monteze un hamac în parcul municipal. Mai multe modele de hamacuri puteţi vedea aici.

Vă mai recomandăm:

Mecanicul de locomotivă îndrăgostit de culori: a pictat peste 1.000 de tablouri. Casa bărbatului s-a transformat într-o expoziţie permanentă

Nechita Bumbu, un fost CFR-ist de 67 de ani, şi-a transformat casa într-o expoziţie permanentă. Bărbatul pictează încă de când avea 17 ani şi a reuşit să realizeze de-a lungul timpului peste 1.000 de tablouri. Despre pasiunea sa spune că este un dar de la Dumnezeu.

Povestea fascinantă a calfelor călătoare, meşteşugarii care se rup de familie şi prieteni trei ani şi poartă „uniformă” desprinsă din Evul Mediu

Deşi pare o poveste ireală, calfele călătoare chiar există şi duc tradiţia născută în spaţiul germanic mai departe, chiar şi în era tehnologiei. Tinerii meşteşugari călătoresc preţ de trei ani şi o zi prin toată lumea pentru a se perfecţiona în meseria lor. Tot din meseria lor trăiesc, având voie să ia în călătorie doar o monedă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta