Bistriţenii vor decide dacă vor centură ocolitoare prin Pădurea Codrişor. Referendumul va costa 200.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Boreş Cristian

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a precizat că se va organiza un referendum local, cu ajutorul căruia bistriţenii vor decide dacă vor sau nu o centură ocolitoare prin Pădurea Codrişor. Întreaga distracţie ar urma să scoată din vistieria municipalităţii nu mai puţin de 200.000 de lei.


Pe ordinea de zi a şedinţei din această lună se va afla un proiect de hotărâre care presupune organizarea unui referendum local referitor la varianta ocolitoare Bistriţa Sud 2, care presupune ca traseul centurii să treacă prin Pădurea Codrişor.

„Am hotărât să fac acest demers pentru că este de departe cel mai important proiect pe care l-a avut municipiul Bistriţa. (...) Această variantă ocolitoare este motorul de dezvoltare al municipiului pe următorii 20 de ani,” preciza, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, primarul Ovidiu Creţu.

Acesta a mai precizat că lucrurile au început să ia o turnură „îngrijorătoare”, existând tot mai multe voci care susţin că s-ar distruge pădurea, voci care l-au şi determinat pe edil să ia în considerare varianta unui referendum.

„Ca să renunţi la un astfel de proiect, trebuie să ai acordul explicit al cetăţenilor. Solicit cetăţenilor să vină la vot să spună: vrem sau nu vrem. Dacă referendumul va spune una sau alta, voi respecta cu stricteţe ce spun cetăţenii. Dacă din cei 40% care vor veni, 80% vor spune că nu doresc variantă ocolitoare, lucrurile sunt închise pentru mine şi voi retrage tot ceea ce am început,” a explicat Ovidiu Creţu.

Referendumul ar urma să aibă loc în data de 29 septembrie, mergându-se pe pragul de prezenţă de 50%. Pentru toată această distracţie edilul este dispus să aloce maxim 200.000 de lei.

În cadrul refrendumului, bistriţenii vor fi întrebaţi şi despre desfiinţarea pietonalului Liviu Rebreanu, întrucât 300 de agenţi economici care-şi desfăşoară activitatea acolo doresc acces nelimitat cu autoturismele în zona destinată pietonilor.

Primul primar al Bistriţei de după Revoluţie, cel mai aprig contestatar al centurii



Primarul Ovidiu Creţu a luat în calcul varianta unui referendum, după ce mai mulţi bistriţeni au ales să protesteze paşnic, prin intermediul unor drumeţii de câteva ore prin Pădurea Codrişor, vis-a-vis de proiectul care presupune ca centura ocolitoare a municipiului să o ia prin una dintre oazele de verdeaţă ale Bistriţei.


Iniţiatorul acestui demers este primul primar al Bistriţei de după Revoluţie Florin Adrian Chereji, care a început seria protestelor cu ajutorul memoriilor, iar mai apoi în mediul virtual, urmând ca acum dezaprobarea să se transforme în plimbări care au loc în fiecare       week-end în Pădurea Codrişor.

Vă mai recomandăm:

Primul primar al Bistriţei de după Revoluţie protestatează în mediul virtual faţă de distrugerea Pădurii Codrişor

Bistriţa şi Beclean vor avea centuri ocolitoare

 


 


 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul