Bistriţeanul Răzvan Riti, primul român campion mondial la Taekwondo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi nu are mai mult de 9 ani, Răzvan Riti a reuşit să se întoarcă acasă cu o medalie de aur de la Campionatul Mondial de Taekwondo pentru copii FOTO: sportulbistritean.ro

Răzvan Riti s-a întors acasă de la Campionatul Mondial de Taekwondo WTF pentru copii cu titlul de campion mondial la categoria 8-9 ani, -39 de kilograme. Bistriţeanul este primul campion mondial al României din 1988 încoace, de când acest sport a început să fie practicat în ţara noastră.


Competiţia a avut loc în perioada 2-3 februarie în Germania şi a reunit aproape 1000 de sportivi din 26 de ţări. Bistriţa a fost reprezentată de Răzvan Riti şi Robert Mureşan, ambii de la Ilyo.
 
Potrivit Sportului Bistriţean, Răzvan Riti a reuşit să obţină locul I la luptă, devenind astfel campion mondial la categoria 8-9 ani. Acesta este primul titlu de campion mondial care ajunge în România de când a început practicarea acestui sport în ţara noastră.

Robert Mureşan Ştefănuţiu s-a întors şi el acasă cu două medalii de bronz, una la luptă, iar alta la forme de luptă. Robert devine primul sportiv român care practică Taekwondo, care se întoarce acasă cu două medalii de la Campionatele Mondiale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate