Bistriţa: Portret/ Ioan Ferenczi împleteşte coşuri şi le vinde în Ungaria

Împleteşte diferite obiecte din papură cu o măiestrie pe care o poţi dobândi numai după ani buni de muncă. Marfa o vinde în străinătate, pentru că la noi piaţa e mai slabă.

Tonciu. O distanţă de aproximativ 30 de kilometri pe care o parcurgi în aproximativ o jumătate de oră cu maşina. Un neam straniu, care altădată a fost format din saşi şi maghiari. Acum, aproape 200 de oameni de etnie preponderent maghiară mai trăiesc în Tonciu. Duc un trai simplu, aproape ancestral. Pe lângă munca câmpului şi cultivarea viţei de vie, oamenii de aici mai ştiu să „împletească”. Un cunoscător îndeaproape al tradiţiilor este şi Ioan Ferenczi.

„Nici bătrânii nu ştiu când a început tradiţia asta”

Familia Ferenczi este una dintre familiile din Tonciu care adună împletiturile de la oamenii din sat şi le comercializează în Ungaria. Prins în treburile gospodăreşti, Ioan Ferenczi se opreşte câteva clipe din lucru şi începe să ne povestească despre materia primă, papura. „Înainte să te apuci de împletit, ai nevoie de materialul brut. Vedeţi dumneavoastră, treaba asta cu papura nu se poate povesti în cuvinte. Trebuie să veniţi acolo. Să vedeţi cum stă treaba. Personal, am fost după papură şi în Deltă, şi în Insula Mare a Brăilei, în Tulcea. Anul trecut am fost la Turda. Am adus papură şi de la Ţaga, de la Sucutard. E foarte greu. Ne băgăm în apă până la subsuoară, tăiem papura cu secera, o legăm, apoi o scoatem la mal, o întindem şi o uscăm. Acum o transportăm cu maşinile acasă. Înainte, o aduceam cu carul cu boi sau cu remorci. Acasă, o uscăm şi ne apucăm de treabă. Ştiu şi eu să împletesc, nu aşa de frumos ca şi soţia, dar ştiu”, ne precizează bărbatul.
Ioa Ferenczi ne mărturiseşte că nu e greu deloc să împleteşti. Nu e niciun secret. Ai nevoie de fineţea şi simţul degetelor, trebuie să simţi papura. Alţii lucrează bine încă de la început, alţii învaţă pe parcurs.
„ Au învăţat chiar şi femeile tinere, care s-au căsătorit aici în sat, şi au ajuns să împletească mai bine ca şi băştinaşii”, ne spune împletitorul.

Este nevoit să îşi vândă marfa în Ungaria

În familia Ferenczi, tradiţia s-a transmis copiilor şi nepoţilor, care acum locuiesc la oraş. În ciuda acestui fapt, Ioan Ferenczi crede că obiceiul se va pierde încetul cu încetul. Chiar dacă tinerii plecaţi la oraş mai ştiu să împletească, nu mai au timp de aşa ceva. Nici piaţa internă nu-i ajută deloc. Cu excepţia câtorva târguri de meşteşugari din ţară, sunt nevoiţi să-şi vândă marfa prin Ungaria. Aşa mai ies bani, cu care-şi ajustează pensiile, şi aşa foarte mici. După aproape 37 de ani de muncă la C.A.P, Ioan Ferenczi are o pensie de aproape 300 de lei. Noroc cu împletiturile astea.
 În Tonciu, oamenii vor continua să împletească până în ceasul morţii. Asta ştiu să facă. Satul Tonciu rămâne locul unde toată lumea împleteşte câte ceva.  Locul unde sufletele oamenilor de acolo sunt răsplata lui Dumnezeu.

Întrebări şi răspunsuri

Când au început oamenii din Tonciu să împletească coşuri?

I.F.: În Tonciu, tradiţia împletitului este foarte veche. Se practica înainte de către oamenii săraci. Înainte de război, cei care aveau familii înstărite nu lucrau cu papură. După colectivizare, în sat toată lumea a lucrat cu papură. Colectivul a pus un accent foarte mare pe acest meşteşug.

Cum se recolta papura?

 I.F.: Dimineaţa, bărbaţii se adunau, mai trăgeau o ţuică şi intrau în apă până la brâu. E o muncă grea, titanică. În momentul de faţă, nu mai există bărbaţi în Tonciu care să aducă materia primă. Este un lucru îngrijitor. Va dispărea tradiţia din cauza acestui lucru, nu că nu ar fi cine să lucreze papura.

Ce-i place

Îi place atunci când reuşeşte să îşi vândă obiectele făcute de el şi soţia lui Morgit. Îi place să muncească, în general şi îi face plăcere să inveţe şi pe alţii taina papurii.

Ce nu-i  place

Nicicând n-a fost mai prigonit decât acum, în anii „liberi” ai comunismului. Că nu este încurajat, că nimănui nu îi pasă. Pe timpul lui Ceauşescu, mergea mai des pe la târgurile de meşteşugari din Constanţa, Deda, Drobeta Turnu-Severin. Acum, nu prea mai merg împletiturile în ţara asta.


Profil personal

Născut: 21.09.1944, satul Tonciu, judeţul Bistriţa-Năsăud

Educaţia: Opt clase gimnaziale

Experienţă: Membru CAP, producător obiecte din papură

Stare civilă: Căsătorit, doi copii