Bistriţa: Poliţiştii, depunctaţi şi disponibilizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele angajate în cadrul Minsiterului Apărării şi Internelor pe posturile restructurabile vor fi punctate în funcţie de mai multe criterii şi apoi disponibilizate. Fiecare poliţist va avea primi un punctaj calculat pe baza antecedentelor penale şi administrative din ultimii zece ani, dar şi în funcţie de motivele pentru care au solicitat concedii fără plată, de-a lungul carierei.

Măsurile au fost dispuse în urma întâlnirilor de luna aceasta dintre sindicalişti şi reprezentanţii MAI şi vor fi aplicate dacă sindicaliştii îşi vor da acordul.

Potrivit unui comunicat al Sed Lex, până în data de 1 octombrie, fiecare Inspectorat teritorial va trebui să îşi definitiveze statele de organizare, pentru ca, până la finele anului, să fie operate disponibilizările.

Criteriile de care se va ţine cont pentru punctarea angajaţilor sunt: antecedentele penale, cele administrative, dar şi motivele pentru care poliţiştii au plecat în concediu fără plată. Potrivit comunicatului, poliţiştii vor fi depunctaţi cu 2 până la 5 puncte în funcţie de tipul de vinovăţie, pentru antecedentele penale. Dacă, din 2000 şi până în prezent, unui angajat i s-a amânat avansarea în grad acesta pierde 1,5 puncte din totalul final.

Întâietate la disponibilizare vor avea persoanele care au vârsta pensionării, dar şi-au continuat activitatea, urmaţi de cei care cumulează salariul cu pensia.

„Aceste criterii se vor aplica doar posturilor restructurabile, adică în jur de 15 la sută din totalul posturilor. Ministerul a promis, însă, că nu va aplcia modificările decât cu semnătura sindicatului", spune Adrian Crăciunescu, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex Bistriţa-Năsăud.

În judeţul Bistriţa-Năsăud există în jur de 500 de poliţişti, care au, în proporţie de 95 la sută calificative de Foarte Bine şi  izolat antecedente penale.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate