Bistriţa: Peste un milion de euro pentru o stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O stradă de la periferia oraşului de nici un kilometru aşteaptă să îşi primească finanţarea. Viceprimarul George Avram susţine că investiţa nu este costisitoare şi că va fi suportată parţial din bugetul local

Consilierii locali au votat, săptămâna trecută, un proiect de hotărâre care aprobă documentaţia de avizare a reamenajării unei străzi de la periferia oraşului. Proiectul, în valoare totală de aproximativ 1.100.000 de euro, are termen de execuţie de şase luni, iar proiectul tehnic a fost realizat de o firmă austriacă, VCE- Consult ZT –GmbH, cu sediul în Viena.

Un metru de stradă costă peste 1.000 de euro

Strada Lucian Blaga face parte din reţeaua de străzi a municipiului Bistriţa, este amplasată în zona Bistriţa Unirea şi face legătura între drumul de centură a municipiului Bistriţa şi DN 17 prin municipiu (Calea Moldovei), traversând calea ferată Bistriţa – Bistriţa Bârgăului. Este o stradă de categoria III cu lăţimea părţii carosabile de 7 m având două benzi de circulaţie şi două acostamente. Lungimea străzii este de puţin peste 821 de metri, dintre care aproape 11.000 de metri pătraţi reprezintă suprafaţa carosabilă. Conform proiectului tehnic, aici se vor amenaja patru benzi de circulaţie, dar şi trei podeţe, două trotuare şi spaţii verzi. Practic, costul de execuţie pentru fiecare metru de stradă trece de 1.000 de euro, iar strada este inclusă în categoria C, adică de importanţă redusă.

Cu toate acestea, viceprimarul George Avram spune că investiţia este rentabilă şi necesară. „Strada face legătura între Năsăud şi Bistriţa şi va fluidiza mult traficul din zonă. Preţul nu este mare, calculat pe metru pătrat, mai ales pentru că sunt şi alte lucrări incluse în proiect”, a precizat viceprimarul. În ceea ce priveşte asigurarea costurilor de execuţie, municipalitatea asigură doar cotă-parte din finanţare. „Sperăm să îl prindem pe una din axele de finanaţare sau prin programul sectorial. Dacă nu va fi cuprins anul acesta, mai avem timp. Noi am votat documentaţia pentru că nu mai aştepta ca înainte: să vină finanaţarea şi să nu existe proiecte. Nu se pune problema finanţării proprii a proiectului” , a mai subliniat primarul. 

Infrastructura se plăteşte scump

Investiţiile în reparea drumurilor din oraş au golit serios bugetul local, încă din 2007. Şi astăzi, municipalitatea plăteşte anual milioane de lei pentru un credit contractat  pe timpul vechii administraţii. În 2007, Consiliul Local Bistriţa aproba un împrumut de 35 de milioane de lei, cu termen de plată pentru 20 de ani, pentru modernizarea şi consolidareaa 32 de străzi din oraş, dar şi construirea unor locuinţe sociale. „Rata anul acesta a fost de 6.300.000 de lei, din care 5.000.000 sunt doar dobânzi. Vârful de rată anuală va fi atins anul viitor, când vom fi nevoiţi să plătim 7.000.000 de lei pentru a acoperi acest credit”, a declarat George Avram. 

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică