Bistriţa: Peste 500 de furturi - Adevărul minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Peste 500 de furturi - Adevărul minut

Citiţi principalele ştiri ale zilei. Aflaţi câte furturi s-au înregistrat de la începutul anului şi până în prezent. De asemenea, citiţi şi despre elevii prinşi la chiulit ieri.

ŞCOALĂ

33 de elevi au solicitat transferul la alte şcoli

Inspectoratul Şcolar Judeţean a aprobat o listă cu 33 de elevi bistriţeni care şi-au cerut transferul de la şcolile din oraş la cele de la sat. Toţi cei 33 de elevi erau înscrişi, în special, la Grupurile Şcolare Agricol, Forestier şi Industrial, dar şi la Şcoli de Arte şi Meserii şi au vrut să înceapă clasa a IX-a la şcoli din mediul rural. Cei mai mulţi elevi au cerut transferul la Liceul Radu Petrescu din Prundu Bârgăului. (I.S.)

INFRACŢIUNE

Peste 500 de furturi în nouă luni

Potrivit unei statistici a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, de la începutul anului şi până în prezent, au fost comise 557 de furturi. Cele mai multe dintre acestea, adică peste 340, s-au petrecut în mediul urban, iar puţin peste 200 de furturi au avut loc în mediul rural. (I.S.)


EDUCAŢIE

Prinşi la chiulit

Poliţiştii bistriţeni au prins ieri, în două ore, şapte elevi bistriţeni care absentau de la cursuri. Trei dintre aceştia erau de la Grupul Şcolar Grigore Moisil, alţi patru fiind înscrişi la Grupul Şcolar Infoel. Acţiunile poliţiştilor se înscriu în campania de combatere a absenteismul şcolar. (I.S.)

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată