Bistriţa: Oana Borş vrea să trezească burgul din amorţeală

Dacă e vorba de o şedinţă de „brainstorming”, Oana nu e omul care să fie blocat. A venit tot timpul cu idei interesante şi este unul dintre organizatorii [mu:vi]

Când era mică, Oanei îi plăcea să audă păreri diferite despre acelaşi lucru. Dacă mergea cu familia la picnic, după ce se termina ziua, întreba pe fiecare om în parte cum s-a simţit.  „Nu voiam să-mi dea răspunsul corect despre ce s-a întâmplat, voiam să văd cum s-a simţit fiecare în parte”, îşi aminteşte ea. O curiozitate, infantilă pe atunci, a devenit azi interes pentru psihologia maselor – temă pe care Oana intenţionează să realizeze o lucrare când va termina facultatea. Este fascinată de om şi studiază felul în care reacţionează oamenii. Dar asta nu înseamnă că îi tratează cu răceala tipică unui obiect de studiu. Când era în liceu, Oana a făcut cu oameni şi pentru oameni un gest umanitar şi curios în acelaşi timp: a realizat, cu apartul foto,câteva portrete cu oameni importanţi din Bistriţa pe care le-a supralicitat şi a adunat bani pentru oamenii afectaţi de catastrofa naturală de la Târlişua. Nu au fost mulţi bani, dar i-a donat unei familii cu mulţi copii, pentru care a cumpărat alimente şi rechizite şcolare.

Arta trebuie să ne atingă pe toţi

Cam aceasta este Oana, care, printre altele, este şi unui dintre „piesele-creier” a festivalului anual de film [mu:vi] dela Bistriţa. Face parte din Group Seven, un grup de tineri care organizează mai multe acţiuni culturale captivante şi spontane, care să-i facă pe oameni cuioşi şi să-i mai trezească din „amorţeală”. „Stompan”, un eveniment dedicat artei plastice şi deschis tuturor, precum şi [mu:vi], festivalul anual de film, sunt cele mai importante acţiuni marca Group Seven. Prin artă, Oana şi grupul ei înţeleg ceva în care rigiditatea şi elitismul nu au ce să caute. „orice om percep lucrurile esenţiale în viaţă: iubire, ură... Prin artă ar trebui să transmiţi un lucru care să-i atingă pe toţi. Când alegem filmele la [mu:vi], le alegem pe cele mai bine cotate, dar vrem ca lumea să şi înveţe ceva din ele. Să le spună ceva, să-i facă să-şi pună o întrebare, să le dea un hint”, spune Oana. Ceea ce apreciază cel mai mult la un film este ideea, şi nu atât condiţiile tehnice în care a fost realizat. 

Se întâmplă ceva
 
Totui, îi este greu să înţeleagă de ce oamenii se mişcă atât de greu la un astfel de eveniment, care este cât se poate d eliber şi degajat. „Nu ne aşteptăm să fie un mare boom, dar vrem ca oamenii să se uite la afişe, să vadă ce se mai întâmplă. Este un eveniment neconvenţional şi deschis pentru toată lumea,cu intrarea  liberă, nu trebuie decât să se ridice şi să vină”, explică ea.

Ce crezi că îi lipseşte unui om ca să fie fericit?

Cred că fiecare are nevoile lui personale, fiecare are ideile lui despre ce-i trebuie sau ce nu. Fericirea nu se aplică în masă. Nu pot să spun că dacă eu am trăit ceva frumos, e mai frumos decât ce ai trăit tu.
Este vreun loc special în care ţi-ai dori să ajungi?

Peru sau Bolivia. Pentru că oamenii de acolo nu s-au pierdut în lucrurile astea tehnologice şi o mulţime de chetii pe care nu le pot digera. Ei trăiesc aşa rudimentar şi au o profunzime a lor. Mă atrag lucrurile lor ciudate şi mistice. Şi acolo vezi tot felul de animale pe carenu ştii cum le cheamă.  
 
Ce-i place

Firşca, miniaturile, împletiturile din nuiele sau bambus, lucrurile făcute de mână, cu mici defecte care le atestă autenticitatea, călătoriile, chestiile spontane, fine şi lipsite de ostentaţie. 

Ce nu-i place

Rutina, lucrurile fabricate după aceeaşi reţetă, lucrurile care strigă după atenţie, faptul că unii oameni nu pot să treacă dincolo de ambalaj, că nu cred în comunicarea de dincolo de cuvinte.