Bistriţa: O felie de istorie pe străzile Bistriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bistriţenii au trăit senzaţii tari, asistând la decapitarea, în stil medieval, a unui trădător de ţară. Evenimentele de acum aproape cinci secole au fost retrăite printr-un spectacol dramatic de excepţie. Patricianul Andreas Beuchel, fost jude al Bistriţei, a fost decapitat în Piaţa Publică pentru că şi-a trădat oraşul.

„Călăule, fii atent la semnul meu! Când voi lăsa mâna jos, fă ce ştii să faci!”, acestea au fost cuvintele judelui Thomas Werner care puneau capăt vieţii lui Andreas Beuchel,  prmul proprietar al actualei case Ion Zidaru. Apoi, securea morţii i-a retezat capul trădătorului. Un cavaler din Ordinul Cavalerilor Lupi înalţă capul tăiat şi i se adresează judelului. „Capul lui Andreas Beuchel să fie zidit pe peretele Bisericii, ca să-şi poată vedea casa zi şi noapte. Casă pe care n-a ştiut să o preţuiască”. „Este un bine pentru cetăţenii oraşului. Dacă vor trăda, vor ajunge precum Beuchel”, a replicat judele, după care a încheiat momentul dramatic.

Decapitarea unui trădător

O pagină de istorie veche de aproape cinci secole, plină de senzaţii tari şi mai vie ca oricând. De asta au avut parte sutele de bistriţeni care au asistat, aseară, la Serbările Bistriţei Medievale. În acordurile muzicii medievale, ale bătăilor din tobă şi a sunetului de armură, bistriţenii au fost martorii unei istorii scrise în anul 1531. Cetatea Bistriţei, sub dominaţia lui Petru Rareş, asista la pedepsirea unuia dintre conducătorii săi nevrednici de a-i reprezenta. Judele Cetăţii,  Thomas Werner, dicta curmarea destinului unui trădător de ţară, care a ales să se supună asediului cetăţii de către Petru Rareş decât să lupte împotrivă, asemeni restului bistriţenilor.
Răul, învins prin muzică şi voie bună
Odată scăpaţi de trădători, bistriţenii din 1531 au adunat gărzile de la intrările în cetate şi au incins dansuri medievale şi cântece până în zori. Voia bună şi veseli i-a cuprins pe toţi, deopotrivă. Florărese, cavaleri, precupeţe şi fierari, trubaduri şi olari au uitat de pericol şi au reînviat atmosfera zilelor din cetatea veche a Bistriţei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor