Bistriţa : Miss România a intrat în focul competiţiei din Africa de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piciorul accidentat îi face probleme Loredanei Salanţă, motiv pentru care organizatorii au scutit-o de proba artistică. Bistriţeanca a plecat de 10 zile din România şi în 12 decembrie va participa la marea finală

Loredana a ajuns sâmbătă la Johannesbourg, după ce a participat alături de 40 dintre cele mai frumoase fete din lume la Londra, la un dineu de caritate şi o la suită de interviuri la BBC. Până să ajungă în oraşul sud-african care va găzdui show-ul final, Loredana a trecut prin Abu Dhabi, capital Emiratelor Arabe, unde a petrecut trei zile la un fashion show organizat special pentru concurentele de la Miss Word 2009.

Program încărcat la Johannesbourg

Agenda celor 120 de concurente care au luat startul pentru marea finală este unul extrem de aglomerat, povesteşte Loredana, aflată acum la mii de kilometri distanţă de Bistriţa. „Tocmai ne îmbarcăm pentru Capetown, pentru nişte probe sportive“, explică telefonic Miss România. Loredana are emoţii, pentru că piciorul accidentat într-un incident rutier în 29 septembrie, când a fost lovită de un scuter , nu s-a refăcut complet. „Seara mai ales, glezna este umflată şi mă doare, uneori foarte tare. Le-am explicat organizatorilor că îmi va fi greu la proba artistică pentru că pregătisem un dans popular. Au spus că pot renunţa la dans, pentru că nu este o probă obligatorie“ , a mărturisit Loredana.  Miss România s-a împrietenit cu Miss Serbia, cu care împarte aceeaşi cameră şi cu Miss Sierra Leone şi aşteaptă cu nerăbdare concursul  din 12 decembrie. Atunci va îmbrăca o rochie de seară , creaţia unui tânăr designer din Oradea, de doar 24 de ani, Oana Silaghi. „Rochia este argintie cu verde,  la început nu mi-a plăcut foarte mult, dar dupa ce am îmbracat-o mi-am dat seama cât este de frumoasă“, povesteşte Loredana.

Este cea mai tânără concurentă


Elevă în clasa a XII-a la Colegiul „Liviu Rebreanu“ , Loredana Salanţă este cea mai tânără dintre cele 120 de concurente de la Miss Word. Lipsa de experienţă şi o promovare timidă pe online ar putea fi câteva dintre minusurile candidatei din România, cel puţin din punctual de vedere al caselor de pariuri. Astfel pe www.gamebookers.com, la secţiunea pariuri special există cota acordată fiecărei candidate de la Miss Word. Miss România este plasată undeva la jumătatea clasamentului cu o cota de 81.00 în timp ce favorita,  Jennifer Colon din Purto Rico are o cota de 2.20. În clasamentul pariorilor urmează reprezentanta Mexicului şi cea a ţării gazdă, Africa de Sud.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!