Bistriţa : LA PAS PRIN VECHIUL BURG : La „Generală 2“ s-a şcolit autorul lui „Ion“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : LA PAS PRIN VECHIUL BURG : La „Generală 2“ s-a şcolit autorul lui „Ion“

La Şcoala Generală nr. 2 a fost elev Liviu Rebreanu. Aici a fost pe vremuri primul liceu cu predare în limba română şi, mai devreme, o şcoală de băieţi prin băncile căreia a trecut şi marele prozator 

Clădirea în care elevii bistriţeni se duc azi la „gene´ 2“ a fost, în Bistriţa, primul liceu cu predare în limba română, care a detronat Şcoala Regească de Stat Maghiară. De prin 1919, superioritatea numerică a românilor din Bistriţa începuse să se facă simţită în ceea ce priveşte învăţământul. În cadrul a ceea ce era Şcoala Regească Maghiară, funcţiona deja o şcoală civilă românească de băieţi.

În locul acestora, a fost înfiinţat, în 1923, liceul românesc „Alexandru Odobescu“, la iniţiativa unor bistriţeni români, care au trimis şi un memorial la Ministerul Instrucţiunii din acea vreme. Inaugurarea liceului este rememorată de scriitorul Oscar Skrabel:  „Deschiderea festivă a Liceului românesc s-a făcut la 22 septembrie 1923, când, după celebrarea Sf. Liturghii, profesorii şi elevii s-au întrunit într-o sală de clasă, unde directorul Emil Domide a ţinut un discurs festiv emoţionant“. Emil Domide a fost primul director al liceului şi profesor de matematică.

Un elev celebru


Însă, istoria clădirii de pe strada „Alexandru Odobescu“ este mult mai lungă. Edificiul fost construit între anii 1893- 1894 şi a avut de la început destinaţie şcolară. Aici a fost „Polgári fiu iskola“, o şcoală de băieţi la care a învăţat doi ani şi prozatorul Liviu Rebreanu. În biografia sa, este consemnat faptul, că, între anii 1897 şi 1900, a învăţat la această şcoală din Bistriţa, după ce s-a transferat de la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. Istoricul de artă bistriţean, Vasile Duda, a precizat că acest detaliu ar trebui valorificat de către şcoală. „Fiecare instituţie care ştie că are o istorie de genul acesta, ar trebui să valorifice acest lucru“, a menţionat Duda. 

Patru ani de pauză


Liceul „Alexandru Odobescu“ a fost desfiinţat în 1940, în urma Diktatului de la Viena şi şi.a reluat activitatea abia în 1944. Din 1848, liceul a devenit şcoală elementară pentru elevii din ciclul I-VIII, în prezent, Şcoala generală nr. 2, unde învaţă aproximativ 200 de elevi.

Fişă tehnică:


Construcţie: 1893-1894
Destinaţie: şcolară
Arhitect: vienezul Frölisch

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor