Bistriţa: LA PAS PRIN MICUL BURG - Casa de Cultură

Cunoscută de toată lumea sub numele de Casa de Cultură, frumoasa clădire din parcul municipal s-a vrut, de la început, un loc de emancipare, un spaţiu privilegiat pentru pentru teatru, muzică şi baluri de modă veche.

Acum 120 de ani, pe faţada actualului Centru Cultural Municipal scria „Bistrizer Gewerbeverein” – adică asociaţia meseriaşilor bistriţeni. Cunoscută de toată lumea sub numele de Casa de Cultură, frumoasa clădire din Parcul Municipal a avut de la început rolul pe care i-l sugerează şi numele: cultural. Organizaţiile meseriaşilor din Bistriţa, precum şi oamenii obişnuiţi, alături de intelectuali şi oameni de cultură s-au străduit ca aici să existe în permanenţă spectacol. Prima mare victorie a celor implicaţi în emanciparea culturală a oraşului a fost orchestra simfonică , care, în 1912,  a apărut pe scenă cu opereta „Liliacul” de Johan Strauss. Pe atunci, orchestra a fost onorată de prezenţa a doi solişti ai Operei din Viena.
Trupe de teatru şi de dansuri româneşti, maghiare şi germane, fanfare, coruri, teatru de păpuşi, orchestre, toate s-au perindat şi au fost aplaudate decenii de-a rândul prin sala de spectacole a Casei de Cultură. Pe vremuri, regretatul Misiuga era un tânăr mânuitor de păpuşi la teatrul de păpuşi „Nichipercea”, care, în prezent îi poartă numele. Astăzi, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” îşi desfăşoară activitatea ansamblul de dansuri populare „Cununa de pe Someş”, corul de cameră „Apassionata”, ansamblul de dansuri populare maghiare „Arvalanghaj” ş.a.

Balurile de modă veche

Printre cei care cu „amintiri de epocă” privind Casa de Cultură se numără şi Oscar Skrabel, care îşi aduce aminte de balurile mascate de modă veche, dar şi de utilitatea terasei dinspre parc a clădirii, care pe vremuri era plină de viaţă şi de rumoare.

„Pe vremea când terasa dinspre parc a Casei de Cultură, neacoperită, era un loc de taifas şi relaxare a băutorilor de bere, în sălile de oglinzi din spatele scenei se organizau şi neuitate baluri. De multe ori acestea erau mascate şi, ca atare, ţinuta era obligatorie. Costumaţi cu toţii, mulţi împrumutând ţigăncuşe, negrese şi cowboy. La aceasta se se adăuga şi ingeniozitatea vestimentaţiei unora, cu privire la care curiozitatea era riscantă. Astfel îmi amintesc de promptitudinea cu care unii curioşi închideau la loc uşa sobei de tablă ce valsa prin mulţime, nevenindu-le să creadă că lemnele puteau fi atât de bucălate. La aceste baluri avea acces toată lumea; veneau cu toţii şi se simţeau minunat. Era o societate fără VIP-uri şi ifose, când era voba de distracţie”, notează Oscar Skrabel, în cartea sa, „Bistriţa - nostalgii citadine”.

Fişă tehnică: 

Construcţie: 1889
Stil: Neoclasic
Ultima renovare: 1988
Capacitate: 382 de locuri sală de spectacol, 100 de locuri sală teatru
Rol: cultural