Bistrița: Gheorghe Puica, asistentul medical care vrea să-l fotografieze pe Iisus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Puica îşi doreşte să se întoarcă în timp cu aparatul foto la gât şi să imortalizeze diverse momente importante din istorie.

Pentru bistriţeanul Gheorghe Puica, medicina şi fotografia fac casă bună. Dacă în timpul programului îi sfătuieşte pe elevii din Bistriţa-Năsăud să mănânce sănătos şi să facă multă mişcare, după serviciu, îşi ia aparatul foto după gât, rucsacul în spate şi caută să surprindă acele clipe aparte care merită imortalizate.

Obezitatea „atacă" şcolarii

Gheorghe Puica este asistent medical şi lucrează la compartimentul de promovare a sănătăţii al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud. Acum ia parte la un program naţional prin care se încearcă remedierea obezităţii la elevi. „Unii părinţi nu îşi hrănesc sănătos copiii şi îi protejează excesiv. Îi aduc zilnic cu maşina la şcoală, din clasa I până într-a XII-a, deşi locuiesc aproape de unitatea de învăţământ. Asta nu e deloc bine", este de părere Gheorghe Puica. 

Prin acest program, care are numeroşi parteneri la nivel judeţean, se merge în şcoli, se vorbeşte cu copiii. „Din discuţiile deja avute am observat că elevii ştiu ce să mănânce, însă nu pun în practică ceea ce ştiu că e bine. E mult mai convenabil să mănânce de la fast-food", adaugă asistentul medical. 

Mişcarea, medicamentul excepţional

Acesta mai spune că, dacă vrei să vezi cu cât a crescut rata obezităţii, e suficient să te duci vara la ştrand.

„Imaginea e mai mult decât grăitoare. Eu nu ţin minte în copilărie, când mergeam la bunici, la Feldru, să fii văzut un ţăran gras. Dacă era vreunul, era bolnav, ce să mai vorbim de copii obezi. Azi, însă, lucrurile sunt altfel", susţine Gherghe Puica.

Ar călători în timp să facă poze

E pasionat de fotografie de când avea 10 ani, adică din clasa a IV-a. „Mă uitam ca la Dumnezeu la aparatul Smena 8, făcut de ruşi după model nemţesc.Atunci costa 300 de lei şi era un aparat foto foarte bun. Mai târziu mi l-am cumpărat", povesteşte Gheorghe Puica. El îşi aduce aminte că, în clasa a XI-a, a participat la o tabără naţională de fotografie la Homorod, judeţul Harghita, şi a obţinut locul al III-lea. „Erau cei mai buni dintre cei mai buni din ţară", adaugă asistentul medical.

În liceu a prins drag de chimie şi, în fiecare an, era olimpic. Cum atunci nu erau facultăţi care să te înveţe tainele fotografiei, Gheorghe Puica a ales medicina. A absolvit postliceala Grupului Şcolar Sanitar din Bistriţa. Mai târziu a terminat şi o facultate de psihologie, iar acum e masterand la secţia de fotografie a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca. A avut expoziţii colective în mai multe oraşe din ţară.

Dacă ar exista o maşină prin care s-ar putea întoarce în timp, asistentul medical spune că nu ar sta pe gânduri. Şi-ar lua aparatul foto, ar pleca în trecut şi s-ar întoarce cu poze inedite ale unor oameni care au schimbat lumea. „Dacă m-aş putea întoarce în timp, aş vrea să merg la Ierusalim, să-i fac poză lui Iisus", mărturiseşte bistriţeanul.

ÎNTREBARE ŞI RĂSPUNS

Care credeţi că sunt pozele dumneavoastră cele mai reuşite?

Cele mai deosebite fotografii pe care le-am făcut sunt cele cu copiii mei. Ele îmi sunt cele mai aproape de suflet. Pozez tot ce mi se pare interesant. Poţi face 100 de poze unui om şi toate pot fi diferite. Îl poţi suprinde în enorm de multe ipostaze.

PROFIL

Născut: 19 iulie, 1957, Năsăud

Studii: masterand la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, secţia fotografie

Familie: căsătorit, doi copii

Ce-i place

O altă pasiune de-a sa este lectura. A citit mult, îndeosebi beletristică şi studii de specialitate. Din literatura română îi plac Marin Preda, Liviu Rebreanu, George Coşbuc şi Lucian Blaga, iar din cea universală îi preferă pe francezi.

Ce nu-i place

Detestă mitocănia şi proasta creştere. Gheorghe Puica regretă că, în sistemul sanitar, nu se pune mai mult accentul pe prevenţie. „E mult mai uşor şi mai ieftin să previi decât să tratezi o boală", este de părere bistriţeanul.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”