Bistriţa : Francisc Trombiţaş, falsul criminal în serie de la Sălcuţa a fost înmormântat ieri
0Pentru că Înalta Curte de Casaţie l-a absolvit de orice legătură cu crimele, poliţiştii promit să reia cercetările. Bătrânul de 73 de ani pentru care ultimul deceniu de viaţă a fost un infern, s-a stins în braţele familiei sale, în Jimbor, chiar în căsuţa în care a trăit toată viaţa. Bătrân şi imobilizat de boala care l-a ţintuit la pat de aproape nouă ani, Francisc Trombiţaş a murit împăcat, pentru că justiţia i
Ieri, familia sa, care numără cinci copii şi mulţi nepoţi s-a adunat în Jimbor, la casa părintească pentru a-l înmormânta creştineşte. O ceremonie discretă, cu câţiva săteni şi familie, urmată de masa de pomenire. Despre povestea cea urâtă care i-a înveninat ultimul deceniu de viaţă oamenii nu prea mai povestesc..
Familia nu l-a abandonat
Cei cinci copii ai bătrânului sunt zgârciţi la vorbă când vine vorba de suferinţele prin care au trecut:„ Nu a fost uşor, însă nimeni nu ne-a aruncat în faţă ceva. Doar odată, un poştaş, când a adus citaţia pentru tata, s-a răstit, să o luăm odată, că nu este el de vină că tata e un criminal”, îşi aminteşte Maria, una dintre fetele bătrânului Trombiţaş. Nici rudele victimelor nu le-a reproşat vreodată ceva, spune Francisc Trombiţaş, mezinul defunctului.” Chiar unul dintre băieţii Anicăi Rus (nota red. una dintre victimele din Sălcuţa), la care am fost acasă cu avocatul Dan Molnar şi cu procurorul a spus:« lasa-ţi-l în pace pe omul ăsta că nu a făcut-o el »relatează bărbatul.
Calvarul a durat un deceniu
Doar Alexandru Trombiţaş, fiul cel mare vorbeşte deschis despre proporţiile crizei familiale prin care au trecut toţi, vreme de un deceniu: „În primele cinci luni după ce l-au arestat , timp în care nu ni s-a permis să-l vedem, m-am culcat plângând şi mă trezeam tot plângând. Eram disperat şi nu ştiam ce să fac. Au fost momente în care ne spuneau şi cunoscuţii: « de ce nu-l lăsaţi să zacă acolo? Că oricum nu aveţi ce face?» Dar cum să-l abandonăm?. Era tata. Şi eu ştiam că este incapabil să facă rău cuiva”, povesteşte bărbatul. „În presă s-au scris atunci lucruri teribile. Nimeni nu vorbea măcar despre prezumţia de nevinovăţie. Tata era prezentat ca un monstru, care trebuie închis pe viaţă. A fost o isterie generalizată. Iar revistele poliţiei îi lăudau pe cei din echipa operativă de la Bistriţa pentru că au prins criminalul în serie. Toţi au fost avansaţi în grad atunci. Iar ei puseseră în scenă o mizerie”, vorbeşte acuzator fiul bărbatului care a fost absolvit de orice vină în 29 mai 2009, prin sentinţă 2362/112 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iar acuzaţiile nu aveau limite:„Nu am să uit niciodată când un poliţist a declarat presei nu numai că au probe indubitabile împotriva tatei, dar şi că are suspiciuni că acesta ar fi ucis-o şi pe mama şi pe fratele lui. Atunci era cât pe ce să fac atac de apoplexie. Mama a murit în braţele surorii mele, cu doi ani înainte, după ce am îngrijit-o noi, pentru că era foarte bolnavă“, relatează câte ceva din terefianta experienţă, Alexandru Trombiţaş, care este rezident în SUA de mai bine de un deceniu.
Poliţia aşteaptă încă sentinţa
Adjunctul comandantului IJP Bistriţa-Năsăud, Liviu Olariu spune că sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a juns încă la Bistriţa şi că a aflat doar din presa despre existenţa acesteia. „Aşteptăm dosarul ca să vedem justificarea sentinţei, probatoriul concret şi ce s-a administrat acolo. În funcţie de aceasta vom decide reluarea cercetărilor în aceste cazuri”, explică Olariu.