Bistriţa: Dascălii se pot înscrie într-un nou sindicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret“

Liderii Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu şi Marius Nistor, s-au întâlnit aseară, la Bistriţa, cu reprezentanţii dascălilor din şcolile judeţului.

La întrevedere, care a avut loc la sediul Primăriei Bistriţa, au luat parte lideri sindicali de la şcoli din Bistriţa-Năsăud, membri în filiala judeţeană a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ). „A fost o întâlnire cu scop informativ. Liderii sindicali din şcoli îi vor anunţa pe profesori, iar cei care vor dori se vor putea înscrie în noua structură", afirmă Maria Vântu, preşedintele filialei „Spiru Haret" din BN.

Vântu este învăţătoare la Şcoala Generală din Tiha Bârgăului şi a plecat, în vară, din FSLÎ întrucât a considerat că filiala bistriţeană a FSLÎ nu a ştiut cum să apere drepturile dascălilor. „La sfârşitul lunii mai trebuia făcut mai mult. A fost o şansă pe care noi, profesorii, am pierdut-o pentru că nu am ştiut să luptăm. Noi am vrut să facem grevă, însă liderii sindicali ne-au trimis la catedră", susţine Maria Vântu.

Filiala „Spiru Haret" din BN are, deocamdată, 70 de membri, iar celălalt sindicat, FSLÎ, peste 5000 de membri.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile