Bistriţa : Bistriţenii s-au întâlnit cu Femeia Păianjen şi cu Alladin- Galerie foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : Bistriţenii s-au întâlnit cu Femeia Păianjen şi cu Alladin- Galerie foto

Circul Praga şi-a făcut numărul aseară, în cortul din Poligon. Zeci de bistriţeni s-au adunat, aseară, în cortul din Poligon, pentru a urmări numere de iluzionism, acrobaţii şi jonglerii

Aseară, zeci de părinţi bistriţeni au renunţat la siesta de vineri după- masa şi au ales, în schimb, pop-corn-ul, vata pe băţ, animăluţele din baloane, jongleriile, acrobaţiile şi iluzionismul. Nu atât pentru ei, cât pentru copiii lor care au ţinut neapărat să fie duşi la circ. La intrare i-a întâmpinat Iren, o tânără care uimeşte prin repeziciunea şi îndemânarea cu care construieşte acele figurine din baloane după care copiii sunt înnebuniţi. Iren Focze are 28 de ani şi s-a născut la circ. De când se ştie, a trăit printre jongleri, clovni , acrobaţi şi dresori.  Atât mama cât şi tatăl ei au fost oameni ai circului, iar ea continuă tradiţia şi prin fiul ei, David Alexander, care are patru ani, şi, de când a învăţat să meargă în picioare, a intrat în arenă.

Dincolo de iluzionism

Deşi mulţi s-ar atepta ca viaţa unui om de la circ să fie foarte ciudată şi palpitantă, Iren spune contrariul. „Multă lume, când află că eşti de la circ, se aşteaptă să fii mai ciudat, mai aparte. Dar eu cred că suntem şi noi ca şi restul oamenilor”, spune ea. De altfel, se fereşte să dezvăluie că lucrează la circ, când iese în lume. Şi nici nu prea are ocazia să facă acest lucru, pentru că e greu să-ţi faci faci prieteni când călătoreşti din oraş în oraş, stai într-un loc trei zile, timp în care eşti preocupat numai să-ţi faci numărul. Mersul pe bicicletă cu o roată, iluzionismul şi multe altele sunt lucruri pe care Iren le-a prezentat publicului de-a lungul anilor.

O familie de acrobaţi şi dresori

După simpaticele figurine făcute de Iren cu baloanele, micuţii s-au minunat de giumbuşlucurile clovnului, de jonglerii, un număr de dresură cu căţeluşi, acrobaţiile Femeii Păianjen,  dar şi o animaţie după povestea lui Alladin. Toate acestea au fost puse în scenă de circul Praga, care şi-a instalat cortul imens de spectacol şi rulotele la Bistriţa, încă de joi. „A fost obligatoriu să venim la circ în seara asta. De când a aflat că e circul în oraş, n-am mai putut să scap fără să-l aduc şi pe el. I-au plăcut mai ales căţeluşii. Asta e bucuria lui, să vadă animalele”, spune Ioana Trifan, o mămică din Bistriţa, care a venit la spectacol cu băieţelul ei de şase ani, Răzvan.

 Circul Praga va mai sta la Bistriţa până duminică. În ceea ce priveşte istoricul lui, site-ul oficial al circului spune că a fost înfiinţat în 1824 de către o familie de acrobaţi şi dresori, care mergeau prin bâlciuri şi târguri şi evoluau într-un program de 20 de minute, timp în care banii se adunau într-un joben de la spectatorii strânşi în jurul scenei improvizate.          

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG