Bistriţa : Avionul căzut la Brăteni nu a poluat apa lacului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avionul care a aterizat forţat miercuri seara în lacul Brăteni nu a produs un dezastru ecologic, deşi au existat suspiciuni că apa ar fi fost poluată.

Pompieri au fost sezisaţi, ieri, că pe luciul apei, apar nişte pete de combustibil. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Vasile Trifan, pompieri au intervenit în zonă pentru a împrăştia material absorbant şi pentru amplasarea unui cordon de protecţie în zona afectată de combustibilul scurs de avion.

Nicio urmă de poluare în lac


Probele de apă luate de specialiştii de la  Sistemul de Gospodărire al Apelor Bistriţa-Năsăud (SGA) arată că apa nu a fost poluată. „În urma analizelor pe baya probelor recoltate ieri seară, pot să afirm că nu sunt probleme în lac. Astăzi, avionul va fi scos cu o macara. Am încercuit zona şi o să prelevăm probe şi după ce va fi scos avionul pentru a fi siguri că nici cursul de apă în aval nu are urme de combustibil de la accident“, a precizat Augustin Molnar, directorul SGA.

Şi administratorul lacului Brăteni, Sofia Moga, a confirmat că apa nu este infectată. „Nu avem probleme cu poluarea. Totul este în regulă“, a afirmat administratorul lacului unde s-a produs accidentul de acum două zile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”