Bistriţa: Arhiva liceului de arte plastice stă într-un WC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba" din Bistriţa nu are un spaţiu conform standardelor pentru păstrarea documentelor de arhivă, pe care le ţine într-o toaletă dezafectată. Directorul şcolii spune că o soluţie ar fi depozitarea arhivei, la sfârşitul lui 2011, în imobilul şcolii de pe strada Dornei. Nici Primăria Bistriţa nu stă bine cu spaţiul. Instituţia îşi păstrează arhiva într-un garaj.

Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba" din Bistriţa, singurul de acest gen din judeţ, îşi păstrează arhiva într-un WC. Motivul îl constituie lipsa spaţiului. „Suntem în această clădire de 12 ani. Imobilul a fost înainte al taberelor şcolare, nu era potrivit pentru cursuri, însă în timp l-am adecvat şi l-am fructificat la maxim", spune directorul liceului „Corneliu Baba", sculptorul Alexandru Gavrilaş.

Acesta afirmă că arhiva şcolii este păstrată într-o toaletă dezafectată, o încăpere de 3 metri pătraţi. „Spaţiul rezervat documentelor de arhivă este impropriu ca dimensiune", afirmă directorul. El mai zice că acea toaletă nu a fost utilizată niciodată întrucât se află la etaj, pe colţ. „Nu am vrut să risc să aibă loc vreun accident. De aceea s-a construit un grup sanitar la parter, iar acel spaţiu mic a fost transformat în arhivă", adaugă directorul.

Soluţii

Alexandru Gavrilaş a avansat două soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. El va solicita bani Primăriei Bistriţa pentru a găsi un spaţiu mai mare până când se termină lucrările de reabilitare la imobilul liceului situat pe strada Dornei. „Dacă vom primi bani, vom depozita arhiva în spaţiul identificat, dacă nu, la toamnă sau la iarnă, când se termină lucrările de reabilitare, vom muta arhiva în clădirea pe care o avem pe Dornei", explică directorul.

 Arhiva Primăriei Bistriţa, într-un garaj

Nici Primăria Bistriţa nu stă bine cu spaţiul. Şi-a depozitat arhiva într-un garaj. „Ieri, la şedinţa de Consiliu Local, consilierul Viorica Calo, membru în Consiliul de Administraţie al liceului de arte plastice, m-a interpelat în această chestiune. I-am răspuns că e de datoria fiecărui director de instituţie să se descurce şi să-şi repartizeze spaţiul încât să găsească loc şi pentru arhivă. Şi noi ne ţinem arhiva într-un garaj", afirmă primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.

Nerespectarea standardelor se pedepseşte cu amenzi

 Arhivarul Adrian Onofreiu de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Bistriţa-Năsăud spune că e foarte important ca unitatea păstrătoare de documente de arhivă să asigure protecţia documentelor împotriva furturilor şi a altor pericole precum incendii şi inundaţii. „Unitatea trebuie să asigure un microclimat, să nu fie nici prea cald, nici prea rece, dar în niciun caz umed. Spaţiul trebuie să aibă grilaje de fier la ferestre şi la uşă", susţine Onofreiu.

Depozitarea necorespunzătoare se sancţionează cu amenzi. Conform Legii arhivelor 16/1996 şi a instrucţiunilor de aplicare, amenzile sunt undeva între 1000 şi 5000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA