Bistriţa: Andrei Pandea-Antonescu sculptează pentru oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Pandea-Antonescu

Pasionat de artă încă de mic, Andrei este un tânăr ceramist implicat în proiecte umanitare.

În copilărie, Andrei visa la o carieră în uniformă militară. „Cred că aveam multe rude care erau cadre militare şi de asta mi-am dorit şi eu să devin unul. Apoi, am fost convins de părinţi să mă îndrept spre arte", povesteşte tânărul. Firea de artist, spune Andrei, a „moştenit-o" de la naşul său de botez, artistul Mircea Mocanu, cel care este mentorul lui. De la cinci ani, a luat prima pensulă în mână şi a participat la expoziţii de pictură, la Casa Pionierilor. „În clasa a X-a, Alexandru Gavrilaş m-a tăiat de pe lista celor care s-au înscris la pictură murală şi m-a trecut la sculptură, o secţie care avea mai puţini înscrişi, pentru că e arta care se face în murdărie şi puţini o aleg", povesteşte Andrei. Pentur el, însă, sculptura e tridimensională şi îi place pentru că poate simţi forma lucrărilor pe care le face. „Sculptura are o anumită putere de impact mai mare decât orice artă", este convins ceramistul. Când intră în atelier, Andrie spune că are nevoie de stare de spirit specială, de multă linişte. „Trebuie să beau două ceşti de cafea şi, ar fi minunat dacă nu aş avea griji, atunci când mă apuc de sculptat. «Corul Inocenţilor», însă, a fost o lucrare care a curs de la sine", mărturiseşte artistul.

Un artist cu suflet mare

Animat de un simţ civic greu de întâlnit  în societatea de azi, Andrei  declară că  tot ceea ce-şi doreşte este ca lucrările care ies din mâinile lui să aline suferinţa altor oameni. A şi făcut primul pas, în urmă cu o săptămână, când şi-a prezentant prima lucrare realizată în scop umanitar, expoziţia de figurine din ceramică „Corul Inocenţilor". „Am lucrat şase luni, câte 12 ore pe zi, pentru a termina lucrarea şi expoziţia a meritat acest efort. Am stat două săptămâni în cort, în curtea casei tatălui meu, şi m-am rupt de lume pentru a putea termina lucrarea", spune ceramistul. La finalul celor şase luni de trudă, Andrei a dat viaţă unui număr de 6.000 de figurine, o comunitate compactă, de emoţii şi sentimente, prin care Andrei a vrut să arate oamenilor cu dizabilităţi că au un sens în viaţa lui. „Expoziţia nu este completă. Urmează să mai sculptez vreo 3.000 de figurine, iar apoi le voi dona asociaţiilor pentru diabetici din Cluj şi în jur de 3.000 de figurine vor fi donate bistriţenilor", spune Andrei.  Acesta adaugă că cel mai mult îşi doreşte să reuşească să realizeze cât mai multe proiecte umanitare. „Regret că a trebuit să se întâmple aşa: să se îmbolnăvească de diabet Şerban, fiul meu, pentru a mă apuca de astfel de lucrări. Ceea ce îmi doresc este ca viitoarele expoziţii să fie o îmbinare de artă şi simţ civic", mărturiseşte artistul.   

Întrebare şi răspuns

Ce impact a avut expoziţia ta în Bistriţa?

Am auzit foarte multe părerei, de tot felul şi asta, cred eu, arată că a avut impact. Mai bine de 90 la sută din păreri au fost pozitive şi toată lumea mi-a spus că expoziţia şi-a atins obiectivul: a reuşit să atragă atenţia, oamenii au fost curioşi să afle despre ce e vorba. Consider că această campanile de informare a fost un succes.

PROFIL

Născut: 26 mai 1985, în Bistriţa

Studii: Universitatea de Artă Plastică din  Cluj-Napoca, secţia sculptură

Familie: divorţat, are un copil

Ocupaţie: ceramist  

Ce-i place:

 Artistul bistriţean spune că , de fiecare dată când are un minut liber, vrea să îl petreacă alături de fiul lui. „Fug la fiul meu. Mă izolez complet de lume şi sunt partenerul lui de joacă.Când sunt cu Şerban, mă simt cel mai fericit. Sunt un familist convins. Îmi plac şi călătoriile", mai spune Andrei.

Ce nu-i place:

 „Am văzut Bistriţa trei zile şi am rămas dezamăgit. Mulţi oameni treceau printre figurinele şi se întrebau dacă le lovesc, câte se sparg. Din punctul meu de vedere, oamenii au nişte reacţii care nu mi se par normale. Nu-mi place că oamenii alaergă mereu după bani  şi uită detaliile care contează cu adevărat în viaţă", spune Andrei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate