Bistriţa: A doua nenorocire în familia copilului căzut de pe stâncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul de 8 ani din satul Arşita, comuna Măgura Ilvei, Andrei Ionel Bora, căzut ieri de la o înălţime de 25 de metri, are un tată bolnav al cărui picior a fost amputat de curând.  Colegii lui Andrei de la şcoala din comună vor aduna bani ca să ajute familia suferindă. Medicii din Cluj-Napoca spun că băiatul este bine, conştient şi va fi ţinut sub supraveghere.

Copilul de 8 ani din satul Arşiţa, comuna Măgura Ilvei, Andrei Ionel Bora, a ajuns ieri de urgenţă cu un elicopter la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca după ce a căzut de pe o stâncă aflată la circa 25 de metri înălţime. Băiatul era cu caprele la păscut, a urcat pe o stâncă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe un drum comunal. L-a găsit lăptarul care se întorcea acasă, la Arşiţa, cu căruţa cu caii, după ce a predat laptele.

„M-am speriat când am văzut că pică ceva de sus. Mă gândeam că e o piatră şi să nu cadă pe cai şi să ajung în prăpastie. Am oprit caii şi am coborât. Am văzut că e un copil. Mi-a stat inima în loc. Nu ştiam al cui el. Avea faţa plină de sânge. Îi curgea sânge de peste tot, din cap, din nas. L-am luat în braţe. Era aproape mort.  I-am şters faţa de sânge şi l-am recunoscut. L-am resuscitat, se văieta şi am sunat la poliţie care a chemat SMURD-ul de la Năsăud", povesteşte lăptarul Gheorghe Timiş tragica întâmplare.

Un copil, căzut de pe o stâncă, a fost dus cu elicopterul la o clinică din Cluj-Napoca

Tată cu picior amputat

Sătenii din comună spun că familia Bora este una modestă, harnică, însă cu multe probleme. Tatăl băiatului suferă de diabet şi, de puţin timp, i-a fost amputat piciorul. „Mama lui Andrei Ionel Bora a plecat de mai multe ori la muncă în Spania ca să adune bani pentru operaţia tatălui. Şi oamenii din comună au strâns bani. Tatăl băiatului a fost operat recent", povesteşte directoarea Şcolii Generale din Măgura Ilvei, Daniela Şuşcă. Ea mai afirmă că elevii din comună vor organiza o campanie de ajutorare a lui Andrei.

Despre băiat spune că e un copil plăpând, cu mult bun simţ, care mai are trei surori în clasele a III-a, a VI-a şi a XI-a. Andrei Ionel Bora învăţa binişor, îi plac ştiinţele şi lipsea uneori de la ore ca să-şi ajute părinţii. El e elev în clasa a III-a la şcoala din Arşita. „Cam 60% dintre copiii din comună lipsesc periodic de la ore ca să-şi ajute părinţii în gospodărie", adaugă directoarea. Ea a vorbit azi cu sora şi bunica băiatului care i-au povestit că mama lui Andrei e la spital cu el.

Maturizare timpurie

Psihologii spun că şcolarii de la sate se maturizează mai repede. „Elevii din mediul rural se maturizează mai repede faţă de cei de la oraş din cauza educaţiei prin muncă şi pentru muncă din cadrul familiei", susţine psihologul şcolar Daniel Pavelea.

Cu mama la spital

Medicii de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca zic că băiatul este conştient şi că va rămâne internat săptămâna aceasta. „Copilul e bine. A fost diagnosticat cu traumatism facial minor, comoţie cerebrală, două fracturi de corp vertebral fără interesare medulară, adică nu i-a fost afectată măduva", afirmă purtătorul de cuvânt al spitalului, doctorul Călin Lazăr.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort