Banii destinaţi Catedralei Neamului, redirecţionaţi spre Centrul Misionar de Tineret din Sângeorz Băi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe ultima sută de metri, proiectul care prevedea donarea a 100.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului a fost retras de pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean şi înlocuit cu un alt proiect prin care suma în cauză era redirecţionată către Centrul Misionar de Tineret din Sângeorz-Băi, tot o investiţie a Bisericii Ortodoxe.

„Şantierul acestui important aşezământ social şi religios, (n.r. Centrul Misionar de Tineret), proiectat pentru a veni în sprijinul populaţiei tinere din Sângeorz-Băi şi împrejurimi are nevoie urgentă de finanţare, iar cei 100.000 de lei ar reprezenta cam jumătate din banii necesari pentru acoperirea costurilor de construcţie.

Considerăm că o unitate administrativă de talia judeţului Bistriţa-Năsăud nu-şi permite în acest moment să facă donaţii pentru investiţii situate în afara ariei administrativ teritoriale, ci trebuie să-şi concentreze eforturile financiare spre susţinerea obiectivelor de pe raza judeţului”, a transmis într-un comunicat de presă, preşedintele PNL BN, Stelian Dolha.

Preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, nu a precizat şi ce l-a determinat să se răzgândească cu privire la donaţia către Catedrala Neamului, pentru care s-au găsit bani în doar o lună de la primirea scrisorii de la Patriarhiei Române .

Lucrările la Centrul Misionar pentru tineret au început în 2012, costurile acestora fiind estimate la 220.000 de lei. Investiţia este susţinută din donaţii, sponsorizări, fondurile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului şi contribuţia autorităţilor locale şi judeţene.

Patriarhia Română a trimis scrisori către toate consiliile judeţene şi primăriile de oraşe din ţară prin care cereau diverse donaţii pentru construirea Catedralei Neamului. Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud i s-a cerut 300.000 de lei, instituţia fiind dispusă să ofere doar 100.000 de lei.

Şi Primăria Bistriţa a cerut printr-o scrisoare suma de 200.000 de lei, însă instituţia nu a luat încă o decizie în acest sens, consilierii locali urmând să ia o decizie anul viitor. Potrivit primarului Ovidiu Creţu aceasta nu este prima scrisoare primită de la Patriarhie. În anul 2012 a mai venit una prin care se cereau 500.000 de lei.


Vă mai recomandăm:

Patriarhul Daniel cere Consiliilor Judeţene tribut pentru Catedrala Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului prinde formă. Constantin Stoica: şantierul s-a reluat de şase săptămâni

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort