Bani norvegieni pentru tratamentul a 75 de copii cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Inocenţi a primit 243.900 de euro prin granturile SEE pentru tratamentul şi activităţi educaţionale a 75 de copii cu dizabilităţi. Proiectul se va desfăşura în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016.

Proiectul de intervenţie timpurile pentru copilul cu dizabilităţi este implementat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Centrul pentru Intervenţie Precoce ”Voinicelul” din Chişinău şi Asociaţia AHEAD din Norvegia.

Acesta este finanţat prin granturile SEE. Bugetul proiectului este de 304.936 de euro, dintre care 243.921 reprezintă finanţare nerambursabilă.

Proiectul are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi facilitarea întegrării sociale a copiilor cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii şi a familiilor acestora, cu ajutorul unui program de intervenţie timpurie. Beneficiarii direcţi ai proiectului vor fi 75 de copii cu dizabilităţi cu vârsta între 0 şi 7 ani. Aceştia vor beneficia de terapii de recuperare şi activităţi educaţionale şi consiliere

De asemenea, 100 de părinţi  vor beneficia de informare consiliere şi formare pentru a deveni co-terapeuţi, iar 116 specialişti  vor beneficia de formare privind problematica intervenţiie timpurii.

„Serviciile vor fi furnizate în Centrul Multifuncţional de Intervenţie Timpurie şi prin intermediul echipei mobile de specialişti în cazul copiilor nedeplasabili. Se va crea o reţea locală de specialişti (asistenţi sociali, medici, asistenţi medicali) care va furniza servicii de prevenire, identificare precoce a copiilor cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii şi intervenţie şi se va rea un centru de resurse în intervenţia timpurie care va colecta şi disemina informaţii în domeniu atât către profesionişti, cât şi către părinţi sau alte persoane interesate”, precizează reprezentanţii fundaţiei Inocenţi.



Vă mai recomandăm:

„Corul” de 6000 de figurine al bistriţeanului Andrei Pandea Antonescu, cel mai bun proiect de voluntariat al anului

500 de dovezi de solidaritate s-au ridicat spre cer, în Bistriţa-Năsăud

Mai multe pentru tine:
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Alexandru Rogobete le cere medicilor de la Terapie Intensivă să nu mai poarte bijuterii: „Renunțați la verighetă sau plecați din ATI!”
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”