Bacalaureat 2016. Doi elevi au fost eliminaţi de la BAC după ce au încercat să copieze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi elevi au fost eliminaţi luni, de la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat după ce au încercat să copieze. Cei doi au susţinut examenul la Colegiul Tehnic INFOEL şi respectiv Colegiul Tehnic Grigore Moisil.

Prima probă de la BAC din această săptămână a venit cu primele incidente. Doi elevi au fost eliminaţi după ce au încercat să copieze, folosindu-se de telefoanele mobile. Cei doi nu doar că au fost eliminaţi, dar nu vor mai putea participa nici la următoarele două sesiuni de Bacalaureat.

„Au fost prinşi cu telefonul mobil. Unul este de la Colegiul Tehnic Grigore Moisil, iar celălalt de la Colegiul Tehnic INFOEL. Este primul incident de genul acesta de anul acesta de la Bacalaureat”, a declarat pentru Adevărul, Monica Buboly, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţan Bistriţa-Năsăud.

Din cei peste 2000 de absolvenţi care s-au înscris la sesiunea aceasta de Bacalaureat au fost prezenţi 1926, adică 95,9%. Marţi, 4 iulie, absolvenţii vor susţine proba scrisă la limba maternă, miercuri 6 iulie urmează proba obligatorie a profilului, iar în data de 8 iulie proba la alegere a profilului şi specializării. 

Rezultatele urmează să se afişeze în data de 12 iulie, până la ora 16:00. În aceeaşi zi, după-masă se vor putea depune contestaţii, rezultatele finale fiind afişate în data de 16 iulie. 

Vă mai recomandăm:

Bacalaureat 2016. Subiectele de la Limba şi literatura română BAC. La profil Uman: romanul psihologic. La Real: romanul interbelic

BACALAUREAT 2016 Barem de evaluare şi notare la proba de Limba şi Literatura Română

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă