Aventurile de roman ale maiorului care şi-a recreat satul natal pe frontul Marelui Război
0Maiorul Albert Porkolab a pus bazele „Năsăudului Nou“, un sat organizat şi ridicat chiar în mijlocul desfăşurărilor de forţe din timpul Marelui Război, inspirat de localitatea sa natală. Viaţa sa de roman a fost descoperită prin prisma celor peste 300 de fotografii realizate de el pe câmpurile de luptă unde l-a purtat conflagraţia.
Numele lui Albert Porkolab nu este însemnat în nicio carte de istorie, deşi cele peste 300 de fotografii, cărţi poştale şi scrisori trimise celor de acasă spun o poveste demnă de scenariul unui film. Albert Porkolab a fost maior în Primul Război Mondial, iar povestea sa a fost descoperită întâmplător, prin prisma fotografiilor realizate de el pe fronturile pe care l-a purtat marea conflagraţie. Fascinaţi de ceea ce avea să fie una dintre cele mai numeroase colecţii de fotografie de front din Primul Război Mondial din ţara noastră, reprezentanţii Muzeului Grăniceresc din Năsăud au început să caute documente şi înscrieri care să spună mai multe despre acest personaj fascinant cu mustaţă.
Au adunat toate fotografiile, scrisorile şi cărţile poştale şi au luat la puricat documentele din arhiva vieneză pentru a reface paşii lui Albert Porkolab. Povestea maiorului a luat forma unui album, presărat cu imagini inedite şi cu detalii surprinzătoare despre practicile din război şi de după Marea Unire.
Albert Porkolab s-a născut la Năsăud, la 19 mai 1880, fiind singurul dintre cei patru copii ai familiei care reuşeşte să ajungă la vârsta maturităţii. Acesta rămâne însă orfan la o vârstă fragedă, pierzându-şi mai întâi tatăl, iar pe când avea doar 12 ani, şi mama.
ŞI-A SCHIMBAT NUMELE SĂ FIE PRIMIT ÎN ARMATĂ
Provenind dintr-o localitate în care o carieră militară atrăgea tinerii ca un scai, datorită renumelui grănicerilor, Albert se pregăteşte la Şcoala de cadeţi de infanterie de la Budapesta, pe care o termină în 1899, fiind numit adjunct de ofiţer de cadeţi în Regimentul de Infanterie de la Bistriţa.
„Regimentul 63 bistriţean a fost prezent, în întreaga sa componenţă, nu numai prin unele batalioane din subordine, pe cele mai fierbinţi teatre de război din perioada 1914-1918, în Serbia, pe frontul răsăritean (Rusia), pe frontul sud-vestic (Italia) şi, în fine, pe frontul de vest franco-german. Această unitate militară a cunoscut din plin ororile războiului şi a fost nevoită în câteva rânduri să-şi refacă trupa ca urmare a masivelor pierderi de vieţi omeneşti din timpul încleştărilor. După unele calcule, s-a estimat că regimentul 63 a pierdut pe parcursul războiului 3.224 de oameni“, povestesc autorii albumului dedicat lui Albert Porkolab, Ion Cârja, Dan Lucian Vaida, Lorand Madly şi Dan Prahase.
Tânărul militar ajunge locotenent în 1900, locotenent major în 1906, capitan în 1916 şi maior în 1918. În 1919, acesta începe demersurile pentru a trece de la armata austro-ungară la cea românească, demersuri care se întind pe aproape jumătate de an. Nu i-a fost uşor din cauza numelui. Dar pentru a fi primit în armata română, acesta spune că a fost crescut în spirit românesc, a fost trimis la şcoli româneşti, iar numele i-a fost schimbat din Pârcălab. De asemenea, acceptă să i se „românizeze“ numele, modificându-se în Porcolab.
UN SAT ROMÂNESC CU CIMITIR CU TOT
Când a luptat pe frontul rusesc din regiunea Galiţia, o zonă situată între Polonia şi Ucraina, Albert Porkolab pune a pus bazele unui adevărat sat transilvănean, în mijlocul războiului. Acesta era practic sediul statului major şi purta numele „Uj-Naszod“, adică Năsăudul Nou. Casele în care locuiau ofiţerii erau din lemn, mobilierul, la fel. Intrarea în satul de pe front era marcată de un arc de triumf din lemn, împodobit cu crenguţe de brad, realizat cu ocazia vizitei principelui Leopold de Bavaria. „Satul“ avea inclusiv un cimitir, dar şi garduri din răchită împletită. Acest „sat“ de pe front nu a fost vizitat doar de principele Leopold de Bavaria, ci şi de viitorul rege Carol I.
„Lângă fotografiile care înfăţişează sediul statului major este amplasată inscripţia «Uj-Naszod», Năsăudul Nou, amănunt care are o puternică încărcătură simbolică pentru Porkolab şi pentru alţi ofiţeri şi pentru soldaţii recrutaţi în bună parte din satele judeţului Bistriţa-Năsăud. S-a încercat recrearea simbolică a universului familiar, a vieţii fericite de acasă, fapt cu impact emoţional, cu atât mai puternic la nivelul trupei, dacă ţinem seama de forţa de impact a identităţii locale grănicereşti în conştiinţa celor care proveneau din satele năsăudene“, precizează autorii albumului dedicat lui Albert Porkolab.
Poarta de intrare în satul românesc de pe front
Pasionat de fotografie, maiorul năsăudean obişnuia să surprindă în imagini toate activităţile soldaţilor şi ofiţerilor de pe front: petrecerile cu lăutari, excursiile, plimbările cu barca, partidele de şah şi cărţi, dar şi decoraţiunile din Năsăudul Nou. Acesta a surprins cu aparatul foto până şi un prizonier rus care zâmbea în poză, de bucurie că războiul era pe sfârşite. „E foarte probabil ca, în calitate de membru al statului major al regimentului, o vreme cu funcţie de adjutant, să fi avut la dispoziţie un aparat de fotografiat sau să fi fost sub comanda lui responsabilul cu serviciul fotografic al regimentului“, explică istoricii.
De pe front, inima lui Porkolab a vibrat pentru năsăudeanca Helena Scridon, cu care a făcut schimb de scrisori mai bine de un deceniu. Alături de aceasta îşi petrecea militarul şi concediile când se întorcea acasă. Cu toate acestea, nu există dovezi cu privire la o eventuală căsătorie a celor doi. Cert este că după decesul lui Porkolab, Helena nu s-a mai căsătorit, păstrând cu sfinţenie toate scrisorile, cărţile poştale şi pozele cu sau de la acesta.
VICTIMĂ A GRIPEI SPANIOLE
Pe front, superiorii despre tânărul Albert că este un bun gimnast, spadasin, înotător şi ciclist. De asemenea, acesta vorbea trei limbi – română, germană şi maghiară –, avea cunoştinţe de dactilografie, era un călăreţ desăvârşit şi deţinea cunoştinţe foarte bune în domeniul tragerii cu armele. Din păcate, la un an după ce a fost primit în armata română, acesta a decedat, din cauza unor afecţiuni cu care s-a ales pe front. Năsăudeanul moare în luna februarie a anului 1920, la Cluj.
„În anul trecut a avut de două ori gripă spaniolă. În februarie 1919 a fost bolnav de apicită febrilă, în urma căreia a fost concediat pe patru săptămâni. Stadiul bolii este cronic subacut“, precizează într-un raport medicul său curent, care precizează că maiorul îşi va reveni în maxim o lună, recomadându-i un tratament laringologic în spital. Acest lucru însă nu se mai întâmplă.
Vă mai recomandăm:
Steag cumpărat acum 100 de ani cu patru salarii de românii din America şi dăruit de Marea Unire