AUDIO Un adolescent de 16 ani, tânăra speranţă a dubstep-ului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mixând la Arenele Romane FOTO: Alexandru Dreptate

Alexandru Dreptate are doar 16 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Deşi aparent este un adolescent obişnuit, tânărul este considerat noua speranţă a muzicii dubstep din România, după ce un mix de-al său a adunat peste 25.000 de afişări pe youtube. Aceasta a avut ocazia, de asemenea, să mixeze în faţa a aproape 1000 de persoane la Arenele Romane.

Alexandru Dreptate sau Typedef este considerat de către artiştii mai experimentaţi noua speranţă a muzicii dubstep de pe plaiuri mioritice. Aventura a început-o pe când avea doar 12 ani, din dorinţa de a înţelege cum se face muzica aceasta care l-a fascinat pur şi simplu.

La vârsta de 13 ani deja ştia programele în care se lucrează, fiind ajutat cu cunoştinţe elementare muzicale de un curs de chitară, care s-a întins pe aproape un an. Timp de 4 ani a fost autodidact, ajutându-l în procesul de învăţare şi pasiunea pentru informatică, în prezent studiind la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, profilul matematică-informatică.

„Încetul cu încetul oriunde ieşeam îmi veneau idei de piese. La început îmi era greu să transpun o idee într-o piesa, dar cu timpul am reuşit să îmi translatez ideea din cap într-o piesă. Orice mă inspiră, de la o imagine la o carte pe care o citesc,” precizează tânărul.

Spune că a luat în serios această pasiune în urmă cu un an, primele rezultate văzându-se chiar la începutul lui 2013. Ajutat de un alt tânăr din Iaşi pasionat de acest gen muzical  a făcut o piesă pe care mai apoi a trimis-o la reprezentanţii unui channel de pe Youtube dedicat promovării tinerelor speranţe din România. Încântaţi, reprezentanţii Bas Turbat au decis să o promoveze, aceasta adunând 25.000 de vizualizări în primele zile.
 

Piesa care l-a adus pe Typedef în atenţia ascultătorilor de dubstep

Succesul avut de piesa i-a dat avânt tânărului din Bistriţa, care în toamnă şi-a încercat norocul la un concurs naţional, care premia cel mai bun producător de muzică cu posibilitatea de a mixa la  o petrecere la Arenele Romane.

Din cele aproape 50 de piese care au intrat în cursă, juriul a ales creaţia bistriţeanului, care, chiar de ziua sa, pe 11 octombrie s-a văzut mixând la Arenele Romane, în faţa a aproape 1000 de oameni.

Planurile sale  nu se opresc aici, pregătind o colaborare cu un alt tânăr artist din Statele Unite, care însă a reuşit deja să semneze cu o casă de discuri. Acesta este şi visul bistriţeanului, să reuşească să semneze cu o casă de discuri pentru albumul pe care speră să îl scoată în viitorul apropiat.

Părinţii tânărului i-au fost în tot acest drum aproape, susţinându-l moral şi chiar şi material pentru achiziţionarea aparaturii de care avea nevoie. Momentan nu are mari beneficii materiale din activitatea muzicală, petrecerile la care este invitat să mixeze fiind doar ocazional  remunerate.

Vă mai recomandăm:

FOTO O puştoaică dă lecţii de independenţă financiară. La 18 ani a reuşit să aducă branduri celebre pe meleaguri bistriţene

FOTO Un licean din Bistriţa, stilist la 17 ani

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos