Aproape 95% din intervenţiile ISU vizează cazurile medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de pe SMURD au intervenit în primele 8 luni ale acestui an la 5449 de cazuri de urgenţă FOTO: Bianca Sara/ Arhivă

Potrivit bilanţului pus la dispoziţie de ISU Bistriţa, aproape 95% dintre intervenţii vizează cazuri de urgenţă. Reprezentanţii instituţiei spun că numărul acestora creşte cu fiecare an, în primele 8 luni ale lui 2013 înregistrându-se nu mai puţin de 5449.


Dintre cele 5763 de intervenţii ale ISU Bistriţa, 5449, adică aproximativ 95%, reprezintă cazuri de urgenţă, potrivit reprezentanţilor instituţiei. Aceştia mai spun că din anul 2010 se înregistrează o creştere continuă a numărului situaţiilor de urgenţă. Comparativ cu anul trecut, de exemplu, numărul intervenţiilor SMURD a crescut cu aproape 30%.

Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare intervine în medie la 22 de cazuri pe zi, majoritatea, 2492, reprezentând afecţiuni medicale, 998 traumatisme, 431 afecţiuni cardiace, 205 intoxicaţii, 128 acidente rutiere, 605 afecţiuni neuro-psihiatrice, 282 transporturi interclinici, iar 308 alte afecţiuni.

Dacă numărul de situaţii la care intervine SMURD a crescut considerabil, numărul de incendii de vegetaţie, frecvente anii precedenţi, a scăzut cu nu mai puţin de 63% în 2013. În anul 2013 s-au înregistrat 58 de incendii de vegetaţie, în timp ce  în primele 8 luni ale lui 2012 au avut loc 160 de astfel de incidente.



Vă mai recomandăm:

Instalaţiile electrice defete sau improvizate şi coşurile de fum necurăţate, principalele cauze ale incendiilor anul acesta


O casă a ars din temelii, iar alte două locuinţe sunt afectate

 

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z