Apel pe facebook pentru repararea skate-park-ului din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri bistriţeni, practicanţi de sporturi extreme cer bani pe facebook pentru a repara skate-parck-ul din oraş. Într-o săptămână au reuşit să adune 300 de lei şi toţi prietenii lor care află de iniţiativă sunt dornici să îi ajute. Suma de care au ei nevoie este însă mult mai mare.

Silviu Mărginean de 20 de ani, Florin Mutu de 19 ani şi Robert Maftei de 16 ani sunt practicanţi de extreme biking şi pentru că nu mai suportă să se dea pebiciclete într-un parc depăşit din punct de vedere tehnic şi cu aparate deteriorate au decis să ia atitudine. „Sportul pe care îl practicăm noi este oricum foarte pericolos, faptul că aparatele sunt stricate îl face şi mai periculos. Am încercat să vorbim la Primărie şi să căutăm sponsorizări, dar nu ne-a ajutat nimeni. Aşa că am făcut o pagină pe facebook unde facem apel la cei care doresc să ne ajute cu bani pentru a le repara noi singuri", explică Silviu Mărginean, unul dintre cei trei.

Pagina realizată de cei trei se numeşte „Donaţii pentru skate-park Bistriţa", iar în cuvântul introductiv  tinerii cer fiecărui doritor să ofere orice sumă, „Avem nevoie de donaţii, dupa posibilităţi (1 leu,5/10 lei-orice ban e binevenit) pentru reparea şi modificarea anumitor elemente ale skate park-ului local din Bistrita. Rugam pe cei care vor să facă o donaţie să treacă prin skate-park dupa 18:30!!".  Încă din primele zile preietenii, cunoştinţele sau simpli utilizatori ai reţelei de socializare au donat bani. „Am primit de la 5 lei până la 50 de lei. Nu doar prieteni ci şi persoane pe care nu le cunoşteam au venit şi ne-au ajutat", explică Robert Maftei, cel mai tânăr dintre cei trei.

Primăria nu se bagă

Reprezentanţii Primăriei Bistriţa spun că acel parc nu este al lor şi nu pot să intervină pentru reparaţii. „În anii trecuţi au fost angajaţi de la Direcţia de Servicii Publice şi au făcut ceva reparaţii. Dar acel spaţiu este privat şi aparatele au fost realizate din sponsorizări ale părinţilor, deci noi nu avem nici o responsabilitate. Noi vom realiza în viitor un parc asemenător în zona podului Jelnei, iar acela va fi administrat de Primărie", explică purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Ruşti. Acesta nu a ştiut însă să spună cât vor mai avea de aşteptat tinerii bistriţeni până vor putea să-şi practice sporturile într-un spaţiu adecvat.

Încântat de acţiunea tinerilor bikeri este şi Mihai Zăgrean, un roller bistriţean care între timp a plecat la Cluj la studii şi care a făcut parte din echipa de proiect a celor două skate-park-uri care se vor construi în Cluj. „Ceea ce trebuie să ştie toată lumea e că există bani pentru realizarea unor astfel de proiecte, trebuie să ştii să îi ceri. Am făcut şi eu anii trecuţi un proiect pentru modernizarea park-ului din Bistriţa, dar l-am dat cuiva pentru sponsorizare şi nu mai ştiu pe unde e. Ar fi foarte frumos să se realizeze aşa ceva şi la noi", explică Mihai, care spune că reparaţiile într-un astfel de loc sunt temporale şi e nevoie de  realizarea unor aparate noi. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie