Accident grav între trei autoturisme şi un TIR. O persoană a murit, alta se zbate între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O persoană a decedat, iar alta se luptă să trăiască FOTO: Bistriţeanul.ro

Vineri dimineaţa, la doi paşi de Bistriţa, în cartierul Viişoara, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două maşini, un microbuz şi un TIR. În urma impactului o persoană a murit, iar alta se află în stare gravă.


UPDATE:

„Salvatorii au găsit patru victime rămase blocate în microbuz, dintre care două, un bărbat şi o femeie, erau încarcerate. Victimele au fost extrase de pompierii militari prin manevre specifice, în mai puţin de cinci minute de la momentul sosirii la locul accidentului şi predate echipajelor medicale alocate. Victimele rămase încarcerate erau inconştiente în momentul în care au fost extrase, pentru femeie au fost începute manevrele de resuscitare, dar din păcate, după aproximativ 45 de minute, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul. Bărbatul rămas încarcerat a fost stabilizat şi preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă şi transportat la UPU - SMURD Bistriţa pentru alte investigaţii medicale. Tot la UPU - SMURD  au ajuns alte şase victime, conştiente şi cooperante, care prezentau multiple leziuni şi traumatisme ce aparent nu le puneau viaţa în pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus. 

Doi bărbaţi, conducătorul auto al TIR-ului, respectiv un conducător auto al unui autoturism implicat în accident, au primit asistenţa medicală la locul solicitării, dar au refuzat transportul la spital. 

„Un TIR în timp ce se deplasa pe DN17, din cauza nepăstrării distanţei în mers a intrat în coliziune cu un microbuz care se afla la semafor, în faţa trecerii de pietoni. În urma accidentului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea altor 7. Cei 7 au fost în microbuz şi una rănită uşor într-o maşină care se afla în faţa celorlalte autovehicule oprite la semafor. Au fost implicate 4 autovehicule, trei care se aflau oprite la semafor şi TIR-ul care a venit din spate”, a declarat pentru Adevărul.ro Claudiu Prodan, inspector principal la Serviciul Rutier Bistriţa.


Accidentul s-a produs în această dimineaţă în jurul orei 07:00, în cartierul Viişoara, la doi paşi de Bistriţa, pe drumul naţional 17. Au fost implicate două maşini, un microbuz de persoane şi un TIR. 

Se pare că cel care a provocat accidentul este şoferul de TIR, cu numere de Maramureş. Cele două autoturisme şi microbuzul erau oprite la o trecere de pietoni din centrul cartierului Viişoara, pentru a le permite oamenilor să traverseze strada. 

Din spate a venit un TIR, care, din cauza carosabilului umed nu a mai putut opri la timp şi a luat în plin microbuzul, care a ricoşat într-o maşină de teren, care mai apoi a lovit primul autoturism oprit la trecerea de pietoni. 

În total, în cele două autoturisme, în microbuz şi în TIR se aflau 10 persoane. În TIR şi în cele două autoturisme se aflau câte o persoană, în timp ce în microbuz erau 7 angajaţi ai unei firme din apropiere, care se îndreptau spre locul de muncă în momentul producerii accidentului. 

O persoană, o femeie de 53 de ani din Bistriţa, care se afla pe unul din scaunele din spate ale microbuzului a decedat la faţa locului, după ce medicii care au intervenit i-au aplicat manevre de resuscitare mai bine de o oră. Alt bărbat tot din microbuz se află în stare gravă. 

Traficul pe DN17 a fost blocat mai bine de jumătate de oră, poliţiştii reuşind să îl devieze pe o stradă lăturalnică din cartierul Viişoara. 

Vă mai recomndăm:

Doi bărbaţi au murit în urma unui accident de circulaţie

O femeie se află în comă după ce a fost lovită de o maşină pe DN17

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită