Zilele Maramureşului, cu demonstraţii de gătit tradiţional şi un festival al Dacilor Liberi. Concerte cu Ştefan Hruşcă şi Ducu Bertzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru zile dedicate Maramuresului FOTO:Arhiva

Începutul de lună mai va aduce cu el prima ediţie a „Zilelor Maramureşului”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Maramureş. Acesta va avea loc în perioada 7-10 mai 2015. Cei prezenţi vor avea parte de o serie de activităţi precum demonstraţii de gătit tradiţional, dansuri populare, dar şi un festival al Dacilor Liberi.

Organizatorii au anunţat că Zilele Maramureşului îşi propune valorificare şi promovarea identităţii culturale a Maramureşului, a valorilor sale materiale şi spirituale, printr-o serie de acţiuni derulate atât în Baia Mare cât şi în mai multe localităţi din judeţ. 

Toate instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Maramureş vor fi angrenate în manifestare, prin organizarea unor expoziţii şi vernisaje, a unor colocvii şi seminarii, programul celor patru zile de sărbătoare fiind unul amplu şi diversificat.

Manifestarea va debuta cu simpozionul „Multiculturalism în spaţiul Maramureşean”, desfăşurat în sala mare a Palatului Administrativ, urmat de recital şi pictură în aer liber susţinute de elevii Şcolii Populare de Artă „Liviu Borlan” şi de copiii de la Palatul Copiilor din Baia Mare.  Urmează la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare Colocviile de literatură la care vor fi invitaţi scriitori şi oameni de litere din Maramureş şi din ţară. 

Teatrul de vară din Baia Mare va găzdui Festivalul minorităţilor organizat de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania. În data de 9 mai la Muzeul de Etnografie din Baia Mare se vor desfăşura demonstraţii de gătit tradiţional, dar şi un Festival al Dacilor Liberi, cu această ocazie fiind readuse în actualitate obiceiuri şi meşteşuguri străvechi. 

De la ţesut, până la împletit zale şi olărit. Seara va fi dedicată muzicii folk, pe scena Teatrului de vară urmând a evolua, în aplauzele celor prezenţi, Ducu Bertzi şi Ştefan Hruşcă, acesta din urmă lansându-şi tot atunci şi un CD de muzică tradiţională.

Duminică, 10 mai vor continua acţiunile din Muzeul Satului iar după-amiaza va fi dedicată regalului folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania şi de invitaţii săi. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor. 

Citeste si: MOTIVARE Fost prodecan în ASE determina studenţi să-i dea mită spunându-le că au lucrări îndoielnice

Politica de Paşte: Nicu Bănicioiu a mers la „primiri urgenţe“, Remus Cernea s-a recules pe „Jesus Christ Superstar“, iar Adrian Năstase şi-a numărat singur ouăle

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne