VIDEO Un tânăr a încercat să jefuiască un magazin, de două ori în aceeaşi noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul a încercat să jefuiască magazinul de două ori

Un caz cel puţin ciudat s-a întâmplat în Baia Mare, în dimineaţa zilei de 23 ianuarie. Un tânăr băimărean a încercat de două ori să jefuiască un magazin alimentar, însă de fiecare dată a fost gonit de vânzătoare. Mai mult, băiatul a dat dovadă şi de lipsă de civism alegând să-şi facă nevoile în plină stradă, chiar în faţa magazinul.


Incidentul a fost filmat de camerele de supraveghere a magazinului de pe bulevardul Traian. Totul a început dis de dimineaţă, când un băiat s-a aşezat în faţa magazinului unde şi-a făcut treburile. Mai pe urmă, urmărind vânzătoarea magazinului, într-un moment în care aceasta era plecată în spatele unităţii, băiatul a spart geamul şi a încercat să fure mai multe bunuri. Acesta nu a reuşit fiind gonit în primă fază de vânzătoare.

Deranjat probabil de nereuşita sa, băiatul a revenit la faţa locului şi a încercat din nou aceeaşi manevră. Înarmată cu o mătură, vânzătoarea a reuşit şi de această dată să-l alunge pe jefuitor.

Pagubele materiale urmeaza a fi stabilite, iar administratorul ar putea să sesizeze poliţia despre acest incident. Poliţiltii vor face cercetări pentru identificarea puştanului şi tragerea acestuia la răspundere pentru fapta sa.


Citeşte şi:

Casă de schimb valutar jefuită în Baia Mare. Hoţii au smuls seiful din perete

Jaf armat la o casă de amanet cu pistol de jucărie

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră