VIDEO Parcări supraetajate în Baia Mare. Lucrările încep în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa locurilor de parcare în zonele intens circulate este una dintre problemele care în 2014 îşi poate găsi soluţionarea. Municipalitatea băimăreană îşi doreşte construcţia mai multor parcări supraetajate, iar prima locaţie a fost deja aleasă. Nu mai puţin de 500 de locuri noi de parcare vor fi făcute în zona bulevardului Unirii- strada Moldovei.

Dacă în 2013, în Baia Mare, s-au amenajat câteva sute de locuri de parcare noi, în 2014 va continua modernizarea sistemului de parcare din municipiu. Astfel, odată cu adoptarea noilor abonamente opţionale, banii încasaţi de pe acestea vor merge către realizarea de noi spaţii de parcare. Municipalitatea îşi doreşte să implementeze un amplu proiect de construire de parcări etajate ce vor avea pe lângă scopul principal-de a crea locuri de parcare, şi unul secundar, acela de a ajuta la decongestionarea traficului în zonele aglomerate. „Vroiam foarte mult să demarăm un proiect amplu de construire de parcări pe raza municipiului Baia Mare, parcări etajate. Nu am renunţat la acest proiect, reducănd tarifele sau abonamentele pentru parcări. Prima parcare va fi construită în zona Unirii-Moldovei, într-o zonă unde am avut o centrală termică pe care am dezafectat-o, astfel încat sa generăm aproximativ 500 de locuri de parcare, într-o parcare de 4 sau 5 nivele“, a arătat primarul. 
 

Construcţia parcării va debuta încă din acest an şi va fi doar prima lucrare de acest gen dintr-un amplu proiect. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”