VIDEO Ce este masajul maramureşean şi tehnica „mănunchiul de nuiele“: „Este o manevră excitantă a capetelor nervoase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Maramureş aroma therapy”, aşa cum este denumită colecţia de proceduri, îmbină manevre de masaj de relaxare şi elemente de stretching, pentru a favoriza detensionarea musculară.

Un fizioterapeut din Maramureş îşi mediatizează o tehnică de relaxare pe care a intitulat-o "masaj maramureşean".

Specialistul a ales manevre de masaj care poartă şi denumiri inspirate din folclorul local. „Am încercat să dăm o autentictate procedurilor din acest spa. Când am crescut gama terapiilor, am ajuns să avem în protocolul spa-ului aproape 2.000 de terapii, în concluzie, trebuia să avem ceva care să reprezinte cumva specificul zonei, pentru că în general, clienţii caută mereu ceva specific zonei în care se duc ca turşti”, explică fizioterapeutul Francisc Fekete.

„Practic, în masajul «Maramureş aroma therapy» sunt combinate manevre de masaj cu manipulări şi elemente din stratching tocmai pentru a favoriza detensionarea articulară şi musculară. Este, în sine, un masaj relaxant, dar şi viguros, în acelaşi timp şi se adresează întergului corp. Cuprinde manevre uşoare, dar şi ferme, pentru detensionarea ţesulului moale, a musculaturii”, mai spune e.

Manevre împrumutate din „bătuta pe picior“

Prima manevră pe care o face se adresează extremităţilor, respectiv degetele de la mâini şi de la picioare. Asocierea, mai spune fizioterapeutul, este cu dansul popular. Efectele sunt, însă, nebănuite. „Prima asociere în acest masaj, pentru a-i da o identitate proprie, este dansul popular maramureşean, care are la bază aceste «bătute pe picior». Prin manevrele de debut de la laba piciorului se crează nişte impulsuri la nivelul intestinului subţire, intestinului gros, practic către organele interne. Pe asta se bazează masajul reflexogen“, mai spune el.

Manevrele de masaj pe care le foloseşte fizioterapeutul sunt obişnuite, însă au fost alese în aşa fel încât să poată da o identitate proprie întregii proceduri. „Sunt o serie de manevre în masaj care nu au fost puse în evidenţă. «Mănunchiul de nuiele», spre exemplu, e o manevră de tapotament, adică batere, care poate fi de mai multe forme. E o manevră excitantă a capetelor nervoase şi poate fi făcută în mai multe variante. Eu am ales metoda care se potriveşte cel mai bine în acest context“, mai arată Francisc Fekete.

Conceptul a fost al lui, iar feedbackul a fost foarte bun, după cum mai spune el. Masajul este adresa oricui, însă pentru că are câteva mişcări mai ferme, este preferat în special de bărbaţi. „Fiecare procedură te trece prin alte stări. Acest tip de masaj a venit ca o semnătură a spa-ului nostru, am vrut să facem ceva autentic, ca un răspuns la faptul că mereu căutăm să aducem lucruri exotice, în loc să folosim valorile noastre, pe care le avem la îndemână“, mai explică el.

Beneficii ale masajului

„Maramureş aroma therapy“, prin manevrele specifice, produce o serie de reacţii benefice la nivelul sistemului nervos, muscular şi endocrin. „Pe plan mental reduce stresul, reglează somnul şi creşte puterea de concentrare, în plan emoţional reduce anxietatea şi redă încrederea în sine, iar  pe plan fizic creşte elasticitatea pielii, tonifică relaxează musculatura întăreşte ligamentele şi sistemul nervos“, mai explică Fracnisc Fekete.

De asemenea, uleiurile foloste sunt foarte importante, cele de lavandă, iasomie sau mandarină fiind peferate. În „Maramureş aroma therapy“, combinaţia de uleiuri esenţiale te duce cu gândul la mirosul florilor de fân, în timp ce pe fundal se aude o doină din Maramureş, iar clientul stă întins pe o cergă de lână.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie