VIDEO 34.000 de pachete ţigări confiscate de către poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat peste 34.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi F. Rusă. În cadrul acţiunilor au fost depistati patru cetăţeni, doi români şi doi ucraineni, care au încercat să transporte şi ulterior să comercializeze pe piaţa neagră de desfacere din România, ţigările în valoare de peste 75.000 de euro.

Miercuri dimineaţă, în jurul orei 3.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, jud. Suceava, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu a descoperit, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, la aproximativ 600 de metri de frontiera de stat, un microbuz abandonat marca Ford Tranzit în care se aflau şapte colete ce conţineau ţigări.  


În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională, totodată fiind anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care la cercetarea terenului a mai descoperit în apropiere încă 60 de colete cu ţigări din acelaşi lot. 

Autoturismul precum şi coletele au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii baxurilor cu ţigări a rezultat cantitatea de 32.850 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi F. Rusă, în valoare de peste 328.000 de lei. Pe timpul cercetărilor s-a constatat că autoturismul folosit în activitatea infracţională avea număr fals de înmatriculare, acesta fiind indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră. În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.


Ţigări ascunse sub bancheta maşinii


Marţi, în jurul orei 23.30, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul S.P.F. Sighetu Marmaţiei a oprit pentru control, pe D.N. 18, în localitatea Crăciuneşti, jud. Maramureş, un autoturism marca Mercedes.  În maşina au fost identificaţi doi cetăţeni români, şi anume conducătorul auto în persoana lui Alin M. de 31 de ani, precum şi Florin G. de 26 de ani în calitatea de pasager, ambii cu domiciliul în judeţul Maramureş.

La controlul efectuat asupra maşinii, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că sub bancheta din spate se află ascunsă o cantitate de ţigări, fapt pentru care cele două persoane precum şi autoturismul au fost conduse la sediul sectorului în vederea efectuării unui control amănunţit. Astfel, sub bancheta din spate, într-un locaş special amenajat, poliţiştii au descoperit cantitatea de 1.490 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 13.400 de lei.
 

Cei doi maramureşeni au declarat că intenţionau să comercializeze ţigările pe piaţa neagră din municipiul Sighetu Marmaţiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Totodată, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Mercedes a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Tot marţi, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni ucraineni în vârstă de 25 ani, respectiv 33 ani, conducând două autoturisme, înmatriculate în Ucraina.  Existând suspiciuni că aceştia transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii  de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra maşinilor.

Astfel, în cele două autoturisme a fost descoperită ascunsă, într-un locaş special amenajat, sub bancheta din spate, în bagajele personale şi în bordul autoturismului, cantitatea totală de 662 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Ţigările în valoare de 808 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple