UPDATE Mii de persoane au protestat în Baia Mare în timpul unei ploi torenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băimărenii nu renunţă la proteste şi par să fie din ce în ce mai mulţi şi mai motivaţi. Chiar şi sighetenii au ieşit în ultimele două seri să-şi arate nemulţuirea faţă de ordonanţa de modificare a codurilor penale.

UPDATE 21.45 Băimărenii nu se lasă convinşi de promisiunea de abrogare a ordonanţei şi spun că vor veni şi mâine în stradă, cerând demisia Guvernului şi a celor ce au adus ţara în starea aceasta. Mâine, întâlnrea este la ora 14.00, după cum au anunţat organizatorii protestului. 

UPDATE 20.30 Băimărenii au înmormântat, şi astăzi, simbolic, democraţia. Nu au mai avut un sicriu, dar au adus jerbe de flori pe care au scris mesaje de codoleanţe democraţiei. 

Manifestanţii au continuat să se adune, ajungând la peste 4.000 de băimăreni în stradă.

UPDATE ORA 19.30 Sunt peste 3.000 de băimăreni care înfruntă ploaia. Ei au pornit în marş ca în serile trecute, întâi în faţa Prefecturii, iar apoi în faţa sediul PSD, unde au strigat "Afară cu PSD din ţară" şi ”Demisia”. Marşul continuă pe bulevardele oraşului.

UPDATE ORA 18.53 Peste 800 de băimăreni s-au adunat deja în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, deşi plouă torenţial. Protestatarii au intonat imnul României. Ei au mai spus că întânirea de duminică va fi în acelaşi loc, la ora 14.00. La un balcon din piaţă, un localnic a scos un difuzor şi toată piaţa a intonat imnul.

Aproape 4.000 de oameni au protestat, din nou, aseară, faţă de modificărle legislative propuse de Guvern. Ei cer abrogarea Ordonanţei de Guvern de modificare a codurilor penale. Aseară, băimărenii au organizat o înmormântare simbolică a democraţiei. Astfel, ei au purtat un sicriu şi au împărţit gogoşi protestatarilor, aşa cum se face pomana după un mort.

Sute de mii de oameni au protestat în toată ţara, în ulimtele patru zile. La Sighetu Marmaţiei, peste 150 de oameni s-au făcut auziţi pe principalele bulevarde din oraş.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Protestul maramureşenilor: au adus un sicriu, împart gogoşi ca pomană la „îngropăciunea democraţiei“

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”