Un tânar ce conducea fără permis a provocat un accident şi a fugit de la locul faptei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un maramureşean riscă să ajungă după gratii, după ce s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident rutier în urmă căruia un pasager a fost rănit. Şoferul nu deţine permis de conducere, fapt pentru care a fugit de la locul incidentului. Tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului  şi conducere pe drumurile publice fără permis de conducere.

Marţi, in jurul orei 21.45, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Bistra a condus un autoturism pe DN 18, din direcţia Petrova spre Leordina. Într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un capăt de podeţ din beton. După impact a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind ulterior identificat de poliţişti.

În urma evenimentului un tânăr pasager, aflat pe locul din dreapta faţă în autoturism, a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportat la Spitalul din Vişeu de Sus, iar ulterior transferat la Spitalul Judeţean Baia Mare. Verificările efectuate de poliţişti în bazele de date au relevat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Citeşte şi:

Reguli de circulaţie inexistente. Fără permis, a depăşit în zonă interzisă cu 110 kilometri pe oră în localitate

Fără permis, un maramureşean circula cu 152 de km/h