Un băimărean a fost arestat după ce a ameninţat cu moartea clientul unui bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înarmat cu o bucată de sticlă spartă în mână, un băimărean a fost la un pas de a răni grav un client al unui bar din Baia Mare, după ce în prealabil acesta i-a adus victimei injurii şi l-a ameninţat cu moartea. Inculpatul a fost trimis după gratii, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor maramureşeni.

Giani Dorel Murgu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce în 30 august, acesta a fost la un pas să comită o gravă infracţiune. Instanţa a reţinut că „În timp ce se afla în loc public, respectiv în faţa barului aparţinând SC „C” SRL situat în Baia Mare, a exercitat acte de violenţă şi a proferat ameninţări (având în mână o bucată de sticlă spartă şi spunând că o să o omoare) şi injurii la adresa părţii vătămate U.R.C., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, cu aceeaşi ocazie, inculpatul a proferat injurii la adresa clienţilor localului sus-arătat, precum şi la adresa trecătorilor ce se aflau in Statia CF, incidentul durând până la sosirea organelor de poliţie, iar la acesta au asistat aproximativ 10 persoane.” 

S-a certat cu iubita şi a ameninţat că se sinucide. Tânărul se va alege cu amendă

VIDEO Un băimărean ameninţat cu bătaia de un poliţist din Mureş

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea