Ucraineni recuperați din Munții Maramureșului. Fugeau de război, dar au fost aproape de moarte în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiștii din Maramureș au avut o nouă acțiune de căutare. Doi cetățeni ucraineni care au trecut granița ilegal au ajuns pe teritoriul țării, dar din cauza frigului și a stării de sănătate puternic afectate de ger, au rămas în munți și au cerut ajutor.

Ucraineni salvați din Munții Maramureșului SURSA Salvamont Maramureș

Potrivit Salvamont Maramureș, cei doi erau pe drum de patru zile, erau în hipotermie și aveau degerături, afându-se în impsibilitatea de a-și continua drumul.

Este cunoscut faptul că în zona montană, temperaturile sunt mai scăzute decât în zonele locuite. În această dimineață, acolo se înregistrau între -8 și -10 grade Celsius, ceea ce le-a îngreunat situația celor doi, care la aproximativ o oră după ce au ajuns în România au cerut ajutor.

Ucraineni salvați din Munții Maramureșului SURSA Salvamont Maramureș

Din fericire, am reușit să obținem coordonatele – locația ucrainenilor - datorită colegilor de la Poliția de Frontieră Maramureș, care au vorbitori de limba ucraineană (ucrainienii rătăciți nu vorbesc altă limbă) și grație colegilor de la STS Maramureș, care ulterior au reușit o localizare pe hartă”, arată Dan Benga, șeful Serviciului Salvamont Maramureș.

A fost solicitat și un elicopter, iar Poliția de Frontieră a trimis spre coordonate o patrulă.

Intervenție reușită

Ucrainienii au fost sfătuiți să facă un foc după ce au ajuns la liziera unei păduri, să se miște continuu pe o rază nu mai mare de 20-30 metri, pentru a nu ieși din zona localizării, mai arată Dan Benga. „Au fost avertizați ca atunci când vor auzi elicopterul să iasă din pădure, să facă semne pentru a fi reperați”, mai spune el.

De altfel, în imagini se vede unul dintre cei doi făcând semne pentru a putea fi reperat.

După aproape cinci ore de la apelul primit, cei doi au fost reperați și recuperați. Întâi cel cu probleme mai grav, apoi cel de-al doilea.

Din cauza stratului de zăpadă foarte mare, elicopterul nu a putut ateriza în zonă și s-a ales un alt punct de aterizare, sigur. De asemenea, trebuie menționat că în munții din Maramureș este acum un risc de avalanșă de grad maxim (5).

Ambii cetățeni ucrainieni au fost salvați, coborâți la baza secundară, unde au fost evaluați de echipajele medicale venite în sprijin și ambii vor fi transportați aero la unitatea medicală din Baia Mare, având probleme medicale în urma zilelor petrecute pe munte.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă