Traseistul Cherecheş şi-a descoperit şi latura filogermană, pentru a candida din nou la Primăria Baia Mare. După PSD, PNL, UNPR, a ajuns la PNŢCD şi FDGR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Chrecheş, la un spctacol organizat în oraş

Primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, candidează la alegerile locale din partea unei asociaţii care, iniţial, ar fi trebuit să fie izolată de scena politica. Totuşi, acesta a anunţat recent că o formaţiune politică şi o organizaţie a unei minorităţi etnice vor face parte din Coaliţia pentru Baia Mare.

Membru fondator al UNPR şi vicepreşedinte la nivel naţional al formaţiunii politice, Cătălin Cherecheş nu va candida din partea propriului partid la alegeri, ci din partea unei asociaţii ce ar fi trebit să reunească doar ONG-ri, diferite asociaţii şi cetăţeni. Conform legii însă, aceasta nu era o formulă pentru a se înscrie în cursa electorală, în lipsa susţinerii unui partid politic, singura variantă fiind aceea de a candida independent. În urmă cu câteva zile, Cătălin Cherecheş a anunţat, în ciuda intenţiei sale de a se delimita de clasa politică, faptul că va fi susţinut de PNŢCD şi Forumul Democat al Germanilor din România. 

Mai mult, el şi-a descoperit şi latura filogermană cu această ocazie. ”Avem, în acest moment, şi acordul Forumului Democrat German dinRomânia pentru a intra alături de noi în Coaliţia pentru Baia Mare. Asta pentru că ştiţi foarte bine că sunt un filogerman. O parte a familiei mele trăieşte în Germania de peste 30 de ani, am făcut şi studiile la Viena şi sunt un om care apreciază rigoarea, cultura şi tot ceea ce înseamnă fibra poporului german care de multe ori a fost pentru noi un model”, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă din urmă cu câteva zile. Mai mult, acesta a arătat că mizează pe seriozitatea specifică germanilor. 

”Înţeleg că este o chestiune foarte romantică să apară la apartenenţa politică faptul că eşti membru al Forumului Democrat Gereman, la momentul alegerilor. Fiind şi filogerman, chiar mă onorează acest lucru. Şi dacă luăm un model, care este preşedintele României, Klaus Iohannis, lucrurile chiar pot să aibă un farmec aparte”, a mai declarat el. ”Dacă vorbim nemţi, vorbim şi de muncă şi de respect”, a continuat el.

Întrebările despre UNPR, deranjante

Întrebat dacă mai deţine funcţia de viceprimar la nivel naţional al UNPR, el a răspuns: ”N-am simit niciodată că o deţin”. Dialogul cu jurnaliştii a continuat cu întrebarea dacă a abandonat această funcţie. ”Nu abandonez niciodată. Cătălin Cherecheş scrie pe buletinul meu, aşa m-a botezat în faţa lui Dumnezeu şi în faţa preotulu mama şi tata, aşa că nici n-am vreo emoţie dacă sunt sau nu sunt, dacă am fost sau n-am fost. Important este că sunt băimărean, sunt primarul municipiului Baia Mare, sunt Cătălin Cherecheş şi sunt reprezentantul Coaliţiei pentru Baia Mare”, a spus el, vizibil iritat.

Reprezentanţii UNPR, precauţi în declaraţii 
 

Preşedintele UNPR Maramureş, Nuţu Fonta, a precizat că organizaţia locală nu va avea un candidat propriu, chiar dacă Cherecheş nu va candida din partea UNPR.  ”Dacă nu vom găsi o modalitate de colaborare, probabil vom avea o listă de consilieri” a precizat el. Întrebat dacă faptul că primarul se află sub urmărire penală are legătură cu decizia de a nu candida din partea UNPR, acesta a răspuns diplomat că până când nu există o soluţie definitivă, trebuie să păstrăm prezumţia de nevinovăţie.  


PNŢCD îşi doreşte consilieri

Doru Dăncuş, preşedintele PNŢCD, a confirmat pentru Adevărul susţinerea pentru Cătălin Cherecheş la alegerile locale. ”Pentru partid, cel mai bine este să intrăm într-o coaliţie, ca să putem să accedem şi noi în anumite posturi din Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Probabil că vom primi şi noi posibilitatea să nominalizăm colegi  de-ai noştri care să fie pe locuri eligibile la cele două foruri de conducere. În plus, colegii mei au considerat că proiectele sale sunt serioase şi merită susţinute”, a precizat el. Reprezentanţii FDGR nu au putut fi contactaţi, numărul de telefon al sediului nemaifiind valabil.
 

Cătălin Cherecheş a făcut parte, pe rând, din mai multe partide politice precum PSD, PNL, UNPR. În PSD a fost membru din 2003 până în 2010, când s-a înscris în PNL, dar unde a fost membru doar din luna mai până în septembrie, apoi s-a înrolat în UNPR. Între 2008 şi 2011 a fost deputat, de unde a demisionat pentru a candida la alegerile locale parţiale din 2011, pentru funcţia de primar, după ce fostul edil a fost închis. El a candidat atunci pe lista USL, iar în 2012 a fost ales cu peste 86 la sută din sufragii. În prezent el este cercetat penal pentru o fraudă de 650.000 de lei, fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, toate în formă continuată.

Mai puteţi citi:

Ultima relicvă a industriei metalurgice din Baia Mare. Turnul combinatului, un „monstru“ de 351,5 metri, ar putea fi convertit turistic de Uniunea Europeană

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie