Trafic de droguri prin curierat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 29 de zile Foto: Arhivă

La propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş, Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 zile, a inculpatului C. George, domiciliat în Sighetu Marmaţiei. Acesta este recidivist, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Pentru a dispune arestarea preventivă, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpatul, în cursul lunii septembrie, dar şi anterior, a procurat din Spania, prin intermediul învinuitului R. Ioan, diferite cantităţi de droguri de risc (cannabis), pe care acesta din urmă le-a achiziţionat şi  le-a adus în ţară personal, sau le-a expediat prin intermediul unei firme de transport, disimulate în colete conţinând alte obiecte uzuale, în ultimul act infracţional fiind implicat şi învinuitul R. Mihai, în vârstă de 16 ani, fratele învinuitului R. Ioan.

Uioreanu Junior, acuzat de trafic de droguri, fiul preşedintelui CJ Cluj, a fost pus în libertate vineri, 13 septembrie. De luni poate merge la şcoală

Opt tineri din Alba condamnaţi la închisoare pentru trafic de droguri. Trei inculpaţi au primit pedepse cu executare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare