Tradiţii legate de agricultură, în satele de pe Valea Cosăului. „Bătrânii îşi mai amintesc încă de îmblătitul cu cai“
0Viaţa în satele de pe Valea Cosăului nu diferă foarte mult faţă de vremurile de demult. Cu toate că civilizaţia şi-a făcut simţită prezenţa şi aici, oamenii îşi păstrează valorile morale şi culturale.
Nici principalele ocupaţii tradiţionale nu s-au schimbat foarte mult, nu s-a renunţat la cele mai importante, doar s-au mai adăugat altele noi, precum turismul.
Etnologii care au studiat zona arată că agricultura era una din principalele ocupaţii din zonă, chiar dacă era redusă la o agricultură esenţială. „Descoperirile arheologice de la Călineşti Rogoaze au certificat practicarea acestei ocupaţii din îndepărtate perioade. Aici s-au descoperit fragmente de vase pentru provizii, pietre pentru râşnit. O diplomă din anul 1329 se referă la lipsa de fertilitate a solului (...)”, scrie Pamfil Bilţiu în volumul Valea Cosăului III, semnat alături de Maria Şerba şi Maria Bilţiu.
Semănatul se făcea din saci, prin aruncarea seminţelor din desagi sau din sacul pus pe umărul plugarului, mai arată autorul. „Operaţia urma prescripţii ritualice îndătinate. Să grăpa cu grapa cu dinţi de lemn, iar mai târziu cu cea cu dinţi de fier, care şi-a făcut apariţia la finele secolului al XIX-lea”, mai arată el.
„Bătrânii îşi mai amintesc de îmblătitul cu cai. Caii erau prinşi de o rudă mobilă, prinsă de un suport fixat în tavan şi în pământ. Prin rotirea lor, caii călcau snopii aşezaţi în cercuri concentrice şi desprindeau boabele de spic. Când caii se îndepărtau de stâlp, erau rotiţi invers”, mai descrie autorul.
Tradiţii şi obiceiuri legate de agricultură
Ţăranul maramureşean nu s-a îndepărtat niciodată cu adevărat de credinţele lui şi de superstiţiile care l-au însoţit de-a lungul secolelor. Nicio activitate, domestică sau de altă natură, nu a fost exceptată ca ţintă a unor obiceiuri şi ritualuri. În ce priveşte agricultura, una din principalele ocupaţii, ritualurile sunt destul de bogate şi, chiar dacă nu se mai păstrează până azi, ele sunt cunoscute încă. „Practicile magice agrare întâlnite în satele de pe Valea Cosăului exprimă concepţia unei populaţii cu o economie sedentară, stipulată pe prescripţii tradiţionale de milenii, conform căreia împlinirea tuturor riturilor, a gesturilor şi a practicilor magice concurau la optima desfăşurare a activităţilor agricole”, mai arată autorul în cartea sa. Potrivit acestuia, prima zi de arat este una cu o mare încărcătură simbolică. „După ce gospodarul pune în car grapa, plugul, seminţele şi se aşează înaintea boilor, gospodina pune în spatele căruţei o găleată plină cu apă, «neîncepută», apoi pune pe o tavă jăratec, trei boabe de tămâie şi înconjoară astfel carul cu boii şi plugarul de trei ori, în sensul rotirii soarelui. Gospodina unge, apoi, cu usturoi, mai întâi pe plugar, în frunte, apoi boii, tot în frunte, apoi căruţa la toate roţile, grapa, fierul plugului etc. Asta se face în scopul îndepărtării relelor”, mai arată autorii.
Un alt obicei, studiat tot la Budeşti, arată că boii şi plugul trec peste un lanţ, sunt stropiţi cu apă sfinţită „ca să nu treacă vântul rău peste ei”. Plugarului i se pune merinde o pâine întreagă, frământată din făină de grâu cu apă, neîncepută, luată înainte de răsăritul soarelui. Se credea că dacă pâinea nu este întreagă, recolta va fi diminuată prin abaterea de calamităţi asupra ei”, mai arată autorii.
Alte credinţe descrise de autori în cercetarea lor arată că, înainte de a merge la holdă, gospodarul se spăla pe mâini cu apă. „El trebuie să fie curat, nu are voie nici măcar să se atingă de femeie”, mai scriu autorii în volumul lor.
Alte prescripţii se leagă de recoltatul grâului. „Până nu demult s-a practicat secerişul pe lună plină, când se considera că grâul este mai moale şi paiul nu se rupe”, mai arată etnologii. De asemenea, în duminica dinaintea recoltatului grâului, înainte de răsăritul soarelui, un grup de fete tinere aleg trei mănunchiuri de spice din care împletesc o cunună, pe care o pun pe crucea de la biserică.
Mai puteţi citi: