Ţigări de contrabandă aduse cu drona din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zgomotul ciudat a dronei a trezit suspiciuni poliţiştilor de frontieră, azi noapte. Aceştia au observat apoi un aparat de zbor de mici dimensiuni şi i-au monitoizat traseul, descoperindulterior pe teritoriul ţării, lângă frontieră, mai multe colete care să fie preluate de un maramureşean.

Poliţiştii de frontieră din Sarasău au sesizat, azi noapte, în jurul orei 00.10, un zgomot speific dronelor, constatând imediat că una tocmai a traversat graniţa din Ucraiana în România. Aceştia au monitorizat traseul aparatului de zbor şi au cercetat zona, ocazie cu care în apropierea unui imobil de pe raza localităţii de frontieră Sarasău, jud. Maramureş, a fost depistată o persoană care, la apariţia echipajului Poliţiei de Frontieră a încercat să fugă. ”Imediat persoana a fost reţinută, iar la faţa locului au fost descoperite abandonate patru colete mici, în care se aflau ţigări. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind cetăţeanul român B. Gheorghe, de 32 de ani, domiciliat în Maramureş, iar în coletele descoperite s-a constatat că sunt 340 pachete ţigări, în valoare de peste 3.000 lei”, a arătat Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei. De asemenea, el a mai arătat că se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, fiind totodată anunţate şi autorităţile statului vecin despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului şi identificării persoanelor implicate.

Mai puteţi citi:

Cinci maşini avariate într-un carambol, sâmbătă seara. Doi dintre şoferi erau băuţi

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie