Tezaurul de la Oarţa de Sus, expus la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monedele de argint romane descoperite pe parcursul anilor la Oarţa de Sus vor fi preentate publiclului într-o expoziţie ce va fi eschisă la Mzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş. Exponatele fac parte din cele mai importate descoperiri din zona de nord-vest.

Cercetările arheologice de la Oarţa de Sus au început în anul 1985, în urma descoperirii de către o localnică a trei monede de argint pe locul numit Ogrăzi. Cercetările au fost conduse de Georgeta Maria Iuga, muzeograf la Muzeul Judeţean Maramureş la acea vreme, care a fost ajutată de copii cu vârste între 10 şi 15 ani, membri ai Cercului de Istorie al şcolii din sat, coordonat de regretatul profesor Traian Rus. În prima campanie de cercetări arheologice de la Ogrăzi au fost descoperite un număr de 191 de monede. A doua campanie s-a desfăşurat în anul 1986 şi a avut ca rezultat identificarea a încă 113 monede, pentru ca, în anii următori, după încheierea cercetărilor arheologice, să mai fie descoperite trei monede. Astfel, în localitatea Oarţa de Sus. Ogrăzi au fost descoperite un număr de 307 monede romane de argint, dar se pare că cercetarea acestui loc nu este încă epuizată, existând opinii că monedele identificate reprezintă aproximativ 70-80% din tezaur.

Expoziţia îşi propune să prezinte publicului larg tezaurul de denari romani de argint descoperit la Oarţa de Sus, acesta având o deosebită valoare istorică pentru zona de nord-vest a României, în special pentru zona din imediata vecinătate a limesului roman,  fiind unic din perspectiva descoperiririlor similare de pe teritoriul administrativ al actualului judeţ Maramureş. Alături de tezaurele de la Ghirişa I, Ghirişa II şi Teceu, cel de la Oarţa de Sus se numără printre cele mai importante tezaure descoperite în afara graniţelor nordice şi nord-vestice ale provinciei romane Dacia.

Expoziţia, al cărei curator este muzeograful Raul Cardoş, va putea să fie vizitată la sediul muzeului, de marţi până duminică, între orele 10.00 – 16.30.

Vernisajul expoziţiei va avea loc mari, 30 ianuarie, de la ora 13.00, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, la sediul muzeului din Baia Mare, str. Monetăriei nr. 1-3.

Mai puteţi citi:

Un român a renunţat la oierit şi şi-a deschis o tipografie în şura casei părinteşti

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV