Taxa de mediu impusă de operatorul de salubritate ar putea fi ilegală. Primăria a solicitat instituţiilor abilitate să verifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drusal ia taxa de mediu de la cetăţeni     Foto: Adevărul

Taxa de mediu impusă de Drusal, societatea de salubrizare a municipiului Baia Mare, ar putea fi recuperată de către consumatori, dacă aceasta va fi declarată înafara legii. Primăria a solicitat instituţiilor abilitate să verifice legalitatea acesteia.

Taxa de mediu care apare pe facturile emise de Drusal s-ar putea să fie înafara legii, cel puţin asta susţine primarul interimar Marinel Rob şi consilierul cu aribuţiuni de viceprimar, Cristian Niculescu Ţâgârlaş. ”Studiind dispoziţiile legale şi emiţându-se şi un punct de vedere al Direcţiei Juridice, am concluzionat că varianta de susţinere a băimărenilor este de a face trei adrese către  instituţiile implicabile în această problematică: Curtea de Conturi - cu privire la legalitatea colectării taxei de mediu de la băimăreni, OPC - pentru că discutăm de persoane fizice în general şi, de asemenea, ANAF - pentru că la acea taxă s-a aplicat şi TVA, ceea ce din punctul meu de vedere este total ilegal. Nu poţi să aplici o taxă, un impozit asupra unei taxe. Acest lucru este stipulat în Codul Fiscal”, a precizat Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

Pe de altă parte, Marinel Rob a arătat că Drusal nu are susţinerea Primăriei pentru menţinerea taxei, Consiliul Local nu a emis o Hotărâre în acest sens. ”Nu au aprobare din partea Consiliului Local sau din partea primarului pentru acea taxă, care nu este normal să fie încasată de la cetăţeni. Vom mai avem o întâlnire în care dânşii vor veni cu experţii jurdici şi sperăm să găsim soluţii, sperăm că până atunci vom primi şi răspunsurile de la instituţiile abilitate şi în şedinţa ordinară din 27 aprilie să fim în măsură să luăm decizia cea mai corectă şi în favoarea cetăţenilor”, a precizat Marinel Rob.

Totuşi, reprezentanţii primăriei recomandă cetăţenilor să plătească taxa, însă în cazul în care va fi declarată ilegală, există posibilitatea ca sumele să fie recuperate.

Marinel Rob a făcut referire şi la colectarea selectivă,  arătând că cei care respectă condiţiile de colectare selectivă ar putea beneficia de tarife mai mici.

Din ianurie 2017, legea prevede plata unei taxe de mediu pentru salubritate de 80 de lei/tonă, iar din 2018, suma va creşte la 120 de lei/tonă. În aceste condiţii, operatorul de salubritate Drusal a inclus taxa în factura consumatorilor, lucru care a început să creeze nemulţumiri. Reprezentanţii primăriei spun că nu este firesc ca această taxă să fie recuperată de la cetăţeni, în plus, ei mai combat faptul că pe suma respectivă s-a adăugat TVA.

Mai puteţi citi:

Secţie de radioterapie, investiţie de 3 milioane de euro, la Spitalul Judeţean din Baia Mare

Mai multe pentru tine:
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”