Subiecte BAC Română 2018. „Cel mai greu a fost la subiectul III pentru că era poezia şi a trebuit să ştii şi versurile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima probă a examenului de Bacalaureat 2018, la Limba şi Literatura Română, a fost uşor de trecut, susţin majoritatea candidaţilor care au ieşit din sala de examen.

Proba scrisă la Limba şi Literatura Română la Bacalaureat 2018 n-a ridicat probleme elevilor care au intrat în examen. Dovadă este şi faptul că mai mult de jumătate dintre ei au ieşit din sala de examen în mai puţin de două ore.

Candidaţii au spus, sub imperiul emoţiilor, că subiectele au fost accesibile şi nu au ridicat probleme majore. Un subiect a fost Genul Liric şi li s-a cerut să comenteze o poezie de Mihai Eminescu sau Tudor Arghezi.

„Am avut la subiectul III poezie, Eminescu sau Tudor Arghezi. La subiectul II am avut de comentat mişcările scenice, dăscăliile (notaţiile autorului într-un text dramatic), iar la subiectul I au fost întrebări pe baza textului. La punctul B a trebuit să comentăm dacă unii oameni îşi dau seama sau nu de farmecul locului în care trăiesc. A fost OK, nu a fost chiar aşa de greu”, au relatat Alexandra, Mădălina şi Ioana, trei absolvente ale Colegiului C. D. Neniţescu din Baia Mare.

Subiectul I le-a dat unora bătăi de cap, în timp ce subiectul al treilea a fost considerat unul mai complex. „La subiectul I nu mi-a venit nicio idee. Dar la subiectul III am scris la greu. La I a fost ce semnificaţie are secvenţa «pusă admirabil la punct» şi nu mi-a venit nicio idee. În rest, m-am descurcat foarte bine”, spune şi Mirela, o altă absolventă de „Neniţescu”.

Subiecte mai uşoare decât în anii trecuţi

Unii dintre elevi au spus că subiectele li s-au părut mai uşoare decât la simulare sau în anii trecuţi.  „Subiectele au fost destul de uşoare. Eu am terminat profil pedagogic. La III am avut Lucian Blaga sau Ion Barbu. Am avut o mică greşeală, sper să nu mă depuncteze foarte tare, dar subiectul a fost accesibil, la un nivel mediu”, spune Claudiu Lingurar.

„Cel mai greu a fost la subiectul al III-lea, pentru că a fost poezie şi a trebuit să ştii şi versurile, ca să poţi să ai elemente de prozodie şi elemente de metafore, imagini artistice, figuri de stil, ca să poţi exptima tema şi ideea poetică. Mi s-a părut mai complex. Subiectul I mi s-a părut chiar foarte uşor, pentru că răspunsul îl găseai în text. Mie mi s-a părut chiar uşor. Dacă m-am autoevaluat bine, iau clar peste 7”, mai spune Claudiu. „A fost mai uşor decât în anii trecuţi sau la simulare”, sunt de acord Daiana şi Ioana, absolvente ale C. N. „Mihai Eminescu” din Baia Mare.

Părinţii, mai emoţionaţi decât elevii

Şi părinţii unor elevi au aşteptat în faţa liceului cu emoţii finalul primei probe. „Să-l văd ieşit. Am prea mari emoţii. S-a pregătit foarte mult, dar tot am emoţii, mai mari ca el probabil. A învăţat mai mult decât mă aşteptam, dar emoţiile există, totuşi, deşi ne străduim să nu i le transmitem. O să vedem pe urmă ce o să aleagă, vrea să plece la studii în străinătate. Pentru ce să rămână aici. Emoţiile sunt duble, odată să văd ce face (la Bac, n.r.), după aia că pleacă”, spune o mamă aşteptând în faţa unui centru de examinare din Baia Mare.

Luni a avut loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, proba la Limba şi Literatura română. Marţi are loc proba la Limba Maternă, urmând ca miercuri, 27 iunie să aibă loc proba obligatorie a profilului. Joi, 28 iunie are loc proba la alegere şi miercuri, 4 iulie, este ziua în care se afişează rezultatele, până la ora 12.00. Între orele 12.00 şi 16.00 se înregistrează contestaţiile, urmând ca în 9 iulie să fie afişate rezultatele finale.

Mai puteţi citi:

Subiecte BAC Română 2018. 3.500 de candidaţi susţin prima probă scrisă de la Bacalaureat în judeţul Maramureş

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă