Şoferul care a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz din Baia Mare şi a rănit grav două persoane a fost reţinut VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imediat după accident, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice. Foto: Arhivă

Şoferul care a accidentat sâmbătă doi pietoni la Baia Mare a fost reţinut, după două zile. Tânărul a scăpat maşina de sub control şi a intrat într-o staţie de autobuz, lovind în plin o femeie şi un bărbat care aşteptau acolo. Victimele, soţ şi soţie, se află în stare gravă la spital.

Cele două persoane rănite, doi tineri în vârstă de 20 şi 23 de ani, stăteau pe banca din refugiul pentru autobuz în momentul în care maşina a intrat peste ei. Tânăra se află în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, unde i-a fost amputat un picior, iar soţul ei a fost transferat la Cluj, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit Digi 24.

Şoferul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut abia luni pentru vătămare corporală din culpă şi merge în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Şoferul venea de la semafor, nu a mai putut să ia o curbă, a pierdut controlul şi a intrat în plin în cele două persoane aflate în staţia de autobuz. 

Martorii au spus că maşina avea o viteză considerabilă atunci când s-a produs accidentul şi că şoferul râdea atunci când a coborât din maşină.

Şoferul implicat în accident nu este la prima abatere. Potrivit unor surse, a mai fost implicat şi anul trecut într-un alt accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Imediat după accident, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!