Sezonul petardelor. Aproape 30.000 de articole pirotehnice, confiscate de poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petardele au fost confiscate

Un maramureşean a fost depistat de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea 29.500 de articole pirotehnice, fără documente legale.

Brbatul de 49 de ani a fost identificat în trafic, în timp ce conducea un autotursim. El a fost oprit de către polţiştii de frontieră din Vişeu de Sus, care se aflau în misiune în localitatea Borşa. „Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, lucrătorii noştri au observat pe bancheta din spate mai multe cutii în care a fost descoperită o cantitate însemnată de materiale pirotehnice, fără documente legale. În urma inventarierii cutiilor, s-a constatat că acestea conţin 29.500 petarde, în valoare de 2.000 lei”, arată Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.

Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către IPJ Maramureş - Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului de comercializare a articolelor pirotehnice.

Mai puteţi citi:

Cetăţean din Myanmar, solicitant de azil în România, a vrut să treacă ilegal în Ucraina

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată