Şapte centre temporare de colectare a deşeurilor, în Maramureş. Gropile de gunoi neconforme trebuie închise până la 16 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile de gunoi trebuie închise până la 16 iulie 2017    Foto: Adevărul

Deşi până la această dată, gropile de gunoi neconforme ar fi trebuit închise, iar Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor să fie pus în funcţiune (acele „gropi ecologice”, cum sunt supranumite), până în prezent, lucrările nu sunt finalozate, iar autorităţile caută soluţii de avarii. Data de 16 iulie 2017 era termenul limită impus de Comisia Europeană.

În acest context, Asociaţiade Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor a stabilit, împtrună cu Consiliul Judeţean, ca deşeurile să fie depozitate provizoriu în şapte centre special amenajate, până la finalizarea lucrărilor. „Până la operaţionalizarea, măcar parţială, a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, autorităţile locale au obligaţia de a găsi soluţii pentru gestionarea depozitării deşeurilor menajere din fiecare localitate. Am identificat împreună o soluţie temporară prin construirea unor platforme de depozitare, una la Sighetu Marmaţiei, pentru zona de nord a judeţului şi alta la Satu Nou de Jos, pentru zona sudică, care pot satisface nevoile de depozitare pentru perioade scurte. Operatorii acestor platforme au obligaţia, prin acordul de mediu obţinut, ca la finalul perioadei de depozitare să reloce deşeurile la Sîrbi, Fărcaşa, şi să ecologizeze amplasamentul pentru a-l aduce a starea iniţială. Vorbim despre o perioadă intermediară, sper eu, cât mai scurtă, de maxim un an, până când Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor va fi operaţional 100% şi va putea să preia în sistem centralizat problematica colectării şi depozitării la standarde europene a deşeurilor menajere din judeţul Maramureş”, a subliniat Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş.

Deşeurile menajere se vor colecta de la persoanele fizice de trei ori pe săptămână în timpul verii şi de două ori pe săptămână în sezonul de iarnă, în mediul urban, în timp ce colectarea în mediul rural se va realiza o dată pe săptămână.
Conform cerinţelor Comisiei Europene, până la 16 iulie 2017, gropile de gunoi neconforme trebuie închise.

 



Mai puteţi citi:
Dispărut fără urmă. Un adolescent de 16 ani este căutat de duminică, fără niciun rezultat

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare