Restaurant din Baia Mare, închis după ce 50 de elevi au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un restaurant din Baia Mare a fost închis de DSP după ce au avut loc două evenimente nedorite. Elevii de la două licee care au ţinut acolo banchetele de absolvire au ajuns la spital cu toxiinfecţii alimentare.

Rezultatele analizelor de laborator au confirmat prezenţa bacteirie Salmonella,atât la personalul care a fost de serviciu, cât şi la pacienţii care au ajuns la spital, după cum arată Carme Sima, director adjunct a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş. De asemenea, ea mai arată că restaurantul a fost închis până la remedierea situaţiei, iar organizatorul evenimentului a fost sancţionat cu amendă pentru că nu au fost păstrate probe din meniu. „În mod normal, organizatorul de eveniment are obligaţia să păstreze pentru 48 de ore probe de alimente, din meniul preparat. Pentru că lucrul acesta nu s-a întâmplat, a fost sancţionat cu o amendă şi, având în vedere că în două date diferite au apărut două suspiciuni de toxiinfecţie alimentară, a avut o suspendare temporară de activitae, până la remedierea deficienţelor. Ceea ce s-a constatat ulterior din investigaţiile bacteriologice nu a făcut decât să amâne redeschiderea, până la rezolvarea tuturor problemelor care au fost identificate, atât la data primului control cât şi din informaţiile ulterioare”, a spus ea, arătând că rezultatul analizelor bacteriologice au confirmat prezenţa bacteriei Salmonella, atât la personalul angajat, cât şi la pacienţii care au ajuns la spital.

Elevii de la două licee au ajuns la spital la sfârşitul lunii mai, în urma banchetelor de absolvire. 50 de elevi au suferit toxiinfecţie alimentară, după ce au sărbătorit, la distanţă de o zi, banchetul de absolvire, la acelaşi restaurant din Baia Mare.

Simptomele infecţiei cu Salmonella sunt, de obicei, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale etc. Medicii recomandă prezentarea de urgenţă la medic.

Mai puteţi citi:

Patru tineri, reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase