PSD Maramureş vrea un congres al partidului cât de repede. Ponta şi Dragnea, susţinuţi până-n pânzele albe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Zetea

Conducerea PSD Maramureş nu are nimic împotriva faptului că congresul PSD ar putea avea loc în luna decembrie a acestui an, mai devreme decât era anunţat. Gabriel Zetea, preşedintele PSD Maramureş, a declarat că organizaţia pe care o conduce îl susţine în continuare pe Victor Ponta la şefia partidului.

"Susţin un asemenea demers de a muta congresul PSD mai repede şi e foarte important să ne întâlnim săptămâna aceasta în cadrul Congresului Executiv. Propunerea lui Dragnea mi se pare una bună, e nevoie de măsuri luate repede, nu anul viitor. Ca să arătăm că am învăţat ceva din ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. Fie reconfirmarea în funcţie a liderilor PSD, fie un congres de dezbatere, să se discute pe temele majore care trebuie propuse pentruz public. Nu mputem aştepta luna martie sau aprilie 2015, că deja e prea târziu. PSD are nevoie, astăzi, de unitate“, a spus Zetea. 

„Am speranţa că împreună putem să reinventăm PSD. Vreau să reconfirm, în numele PSD Maramureş, sprijinul necondiţionat pentru Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Orice atac din interiorul PSD, la adresa celor doi preşedinţi, este neavenit şi periculos. Liviu Dragnea a muncit enorm în această perioadă, atât pe plan administrativ, cât şi politic, lucru extrem de apreciat de pesediştii maramureşeni. De aceea, îi avertizez pe cei care încearcă să pornească un război intern, că se vor lovi de zidul ridicat de PSD Maramureş în jurul lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea", a declarat Zetea.  

Citeste si: Alegeri prezidentiale 2014. Iliescu: Este un eşec politic. Trebuie Congres extraordinar în PSD pentru analiză

America votează: Obama ar putea rămâne fără Congres

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete