Provocarea din weekend. Maratonul care adună pasionaţi din toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maratonul MTB, ajuns la ediţia a X-a, ar loc mâine, sâmbătă, 2 iulie, la Baia Mare. Cele două trasee, de 30 şi de 74 de kilometri, au odiferenţ de nivel de „.050 de metri şi, respectiv, 2.500 de metri. Peste 300 de ciclişti din toată ţara sunt aşteptaţi să participe la eveniment.

Startul la MTB Maraton se dă sâmbătă, 2 iulie, de la ora 10.00, şi este aşteptat cu nerăbdare de aproape 300 de ciclişti din toată ţara. Cel mai longeviv concurs de mountain bike din România este şi unul dintre cele mai palpitante. Distanţele de concurs vor fi de 30 km (diferenţă de nivel: 1.050m) şi 74 km (diferenţă de nivel: 2.500 m), toate 100% ciclabile. Traseele au fost marcate de organizatori astfel încât concurenţii să îşi poată testa tehnica, dar şi rezistenţa. Startul se va da din faţa stadionului Dealului Florilor, unde va avea loc şi sosirea. Spre deosebire de anii precedenţi, traseul lung are cu 6 kilometri în plus şi traversează Poiana lui Dumitru. 

Important de reţinut că nu se fac înscrieri în ziua concursului, iar primii 200 de concurenţi care achită taxa de înscriere primesc tricoul oficial MTB Maraton Baia Mare - ediţia X în pachetul de concurs. Ultimele înscrieri se vor putea face în 1 iulie, între orele 17.00 şi 21.00, în zona startului, când se vor putea prelua şi pachetele de start. De asemenea, participanţii îşi pot ridica numerele cu cip de cronometrare digital şi în ziua concursului, în intervalul 7.00 - 9.00, tot de pe Câmpul Tineretului. La start, concurenţii vor fi delimitaţi în zone distincte, în funcţie de traseul pe care îl au de parcurs, iar plutonul va fi condus de o maşină a Poliţiei până la ieşirea de pe drumul public. 

În premieră, cicliştii între 7 şi 13 ani au propria competiţie la MTB Maraton Baia Mare. Pentru ei se va organiza Mini XC Baia Mare, la care startul se dă de la ora 10.30, tot din faţa stadionului. Traseul va fi prin Parcul Regina Maria, astfel încât micuţii vor putea fi încurajaţi de pe margine de către părinţi şi prieteni. La finalul MTB Maraton Baia Mare 2016, concurenţii vor fi servicţi cu un gulyas. 

Festivitatea de premiere este programată pentru ora 17.00. Maratonul de ciclism este organizat de Boneskaker Baia Mare, cu sprijinul partenerilor Electrosistem, Samdam şi Maratonic, precum şi a altor iubitori de ciclism din Maramureş.

Mai puteţi citi:

Evaluare Naţională 2016. În ce măsură reflectă rezultatele cunoştinţele elevilor. „Eu nu cred că are rost să fac contestaţie“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare